Este zi de mare sărbătoare, astăzi, pentru creștin-ortodocși. Un sfânt important este cinstit în calendar.
Sfântul Prooroc Elisei a fost fiul lui Safat, din Aelmut, din pământul lui Ruben, și pentru el s-a făcut semn, căci atunci când s-a născut el în Galgala, juninca cea de aur ce era în Silom a zbierat tare, încât s-a auzit și în Ierusalim. Iar preotul a zis, din pricina arătării, că prooroc s-a născut astăzi în Ierusalim, care va strica cele cioplite, și va zdrobi cele vărsate.
Și a făcut Dumnezeu multe semne prin mâna proorocului Elisei. Deci murind, a fost îngropat în Samaria, în Sevastopoli. Acesta a proorocit pentru venirea Domnului, și a vindecat apele din Ierihon, care erau sterpe și sărate, zicând: "Acestea zice Domnul: vindeca-voi apele acestea", și s-au vindecat.
A înviat și morți, și a curățit de lepră pe Neeman Sirianul, și a făcut de s-a umplut de lepră Ghiezi, sluga lui, pentru iubirea de argint a lui, și pentru neascultare. Și mort fiind, a înviat pe un mort și a despărțit curgerea Iordanului, lovindu-l cu cojocul lui Ilie (prăznuit pe 20 iulie); încă și alte multe minuni a făcut.
Dumnezeu a facut multe minuni prin intermediul prorocului Elisei: a despartit apele Iordanului precum odinioara Moise despartise apele Marii Rosii; a facut dulci apele amare de la Ierihon; a umplut cu apa transeele de aparare excavate in razboiul cu Moabitenii; a inmultit untdelemnul din vasele vaduvei cea saraca; l-a inviat pe fiul femeii sunamite; a hranit o suta de oameni cu douazeci de paini mici, l-a vindecat pe Neeman, capetenia de osti de boala leprei; a lovit cu lepra pe sluga lui Gehazi din pricina ca acesta s-a mandrit; a orbit toata ostirea siriana, iar alta ostire a pus-o pe fuga; a prorocit multe care aveau sa se intample, potrivit creștinortodox.ro.