SALVAȚI COPIII: TREI UNITĂȚI MEDICALE, PUSE LA DISPOZIȚIA ASOCIAȚIEI CARAVANA CU MEDICI

SALVAŢI COPIII: TREI UNITĂŢI MEDICALE, PUSE LA DISPOZIŢIA ASOCIAŢIEI CARAVANA CU MEDICI
Au fost organizate caravane în 13 comunități socio-vulnerabile
Organizația Salvați Copiii România anunță că a pus la dispoziția Asociației Caravana cu Medici trei unități medicale mobile în valoare de 300.000 de euro, dotate cu aparatură medicală.
Până în prezent au fost organizate caravane în 13 comunități socio-vulnerabile, asigurând accesul la servicii medicale pentru 1.570 de adulți și copii, conform unui comunicat transmis de organizație. Unitățile medicale puse la dispoziție de Salvați Copiii sunt dotate cu ecografe cu două sonde și scaun ginecologic și pediatric, cu ajutorul cărora se pot efectua ecografii ale sânului, ale glandei tiroide, abdominale sau transvaginale.
"Probleme de subnutriție și anemii carențiale, cauzate de accesul limitat la servicii medicale și de vulnerabilitatea mediului social în care trăiesc, au fost diagnosticate de medicii care asigură consultații gratuite, în cadrul caravanelor medicale din mediul rural. Distribuția unităților medicale și a medicilor în România este inegală între zonele rurale și cele urbane, una dintre consecințe fiind o rată a mortalității infantile în mediul rural (6,8 la mia de copii născuți) cu 33% mai ridicată decât în mediul urban", se arată în comunicat.
În cadrul caravanelor, persoanele vulnerabile și copiii au acces gratuit la specialiști din diverse arii: pediatrie, cardiologie, ginecologie, medicină generală, oftalmologie, dar pot beneficia și de măsurarea tensiunii arteriale și a glicemiei, EKG și ecografie abdominală, examinări care pot depista o serie de afecțiuni. În urma acestor consultații, se eliberează scrisori medicale cu rezultatele clinice și paraclinice, precum și recomandări terapeutice care vor fi urmate sub îndrumarea medicului de familie.
"Din motive socio-economice, copiii au fost aduși la consult de către asistenta comunitară și cu ajutorul analizoarelor și al unui consult de specialitate, am descoperit copii subnutriți, unul dintre ei cu o anemie hipocromă normocitară. Nu sunt patologii SF, însă copiii locuiesc în condiții grele și la medic nu au fost de mult timp", a precizat Vladislava Coneschi, coordonator Caravana cu Medici Iași.
Dr. Andra Postelnicu a declarat că printre patologiile cel mai des întâlnite se numără: infecțiile respiratorii acute, cum ar fi bronșitele și pneumoniile (în sezonul mai rece), gastroenteritele virale, manifestate prin vărsături și diaree (mai ales în rândul copiilor mici), anemiile carențiale.
"La o caravană pediatrică organizată într-o zonă rurală, am întâlnit un băiețel de cinci ani, care venise îmbrăcat cu cele mai bune haine: o cămașă albă impecabilă, sacou albastru și un mic papion. Când a fost întrebat de ce s-a îmbrăcat atât de frumos și dacă urma să meargă la biserică sau la o petrecere după consult, copilul a răspuns cu inocență și emoție că s-a pregătit special pentru echipa medicală, despre care auzise că va veni să ajute copiii din satul lui. Emoționat și timid, dar cu ochii plini de speranță, a venit la consultul medical și la recoltarea analizelor. Atunci am descoperit că suferea de o problemă cronică de sănătate neglijată din cauza accesului limitat la servicii medicale. Efortul său de a se pregăti și a arăta cât mai bine a emoționat profund întreaga echipă, care a făcut tot posibilul să-i ofere îngrijirea necesară", a spus Andra Postelnicu.
Potrivit datelor INS pentru 2023, pe segmentul medicinei primare, cele mai multe cabinete de medicină de familie au funcționat în mediul urban, respectiv 6.200 de cabinete, față de 4.100 de cabinete în mediul rural. Unui cabinet de medicină de familie i-au revenit, în mediul rural, de 1,4 ori mai mulți locuitori, comparativ cu un cabinet din mediul urban.
Totodată, în timp ce, în anul 2023, în mediul urban au funcționat 13.700 de cabinete medicale independente de specialitate, în rural, numărul acestora a fost de 17,3 ori mai mic (793 de cabinete). În consecință, raportat la populația după mediu de rezidență, numărul mediu de locuitori care a revenit unui astfel de cabinet medical a fost de 15,8 ori mai mare în mediul rural, în comparație cu situația din mediul urban, precizează sursa citată.
AGERPRES
Sursa foto: Salvati Copiii Romania/Facebook.com
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























