Actualitate· 3 min citire

Salvați Copiii: 55% dintre copii sunt hotărâți să plece din România/ Doar 13% dintre ei ar dori să rămână

Salvaţi Copiii: 55% dintre copii sunt hotărâţi să plece din România/ Doar 13% dintre ei ar dori să rămână

Salvaţi Copiii: 55% dintre copii sunt hotărâţi să plece din România/ Doar 13% dintre ei ar dori să rămână

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 6 apr. 2023, 11:46

Directorul de programe al organizației Salvați Copiii, George Roman, a afirmat că 55% dintre copii sunt hotărâți să plece din România, mai există un procent important al celor care nu știu încă ce să facă, precizând că numai 13% dintre copii își doresc să rămână în țară. Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, consideră că putem vorbi despre un eșec al statului român care gonește copiii din țară.

Directorul de programe al organizației Salvați Copiii, George Roman, a afirmat că 55% dintre copii sunt hotărâți să plece din România, mai există un procent important al celor care nu știu încă ce să facă, precizând că numai 13% dintre copii își doresc să rămână în țară. Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, consideră că putem vorbi despre un eșec al statului român care gonește copiii din țară.

George Roman a vorbit, joi, la Prima News, despre studiul realizat de Organizația Salvați Copiii legat de dorința elevilor de a pleca din România.

“Studiul este unul reprezentativ la nivel național. Cel mai important aspect este legat de dorința de a pleca din România. 55% dintre copii sunt hotărâți să plece, însă există un procent important al celor care nu știu încă ce să facă și de fapt avem doar 13% dintre copii, adică unul din opt aproximativ care ar dori să rămână în România, să își continue viața aici”, a afirmat George Roman.

El a explicat și care sunt motivele pentru care elevii doresc să plece din țară.

“Motivele sunt diverse. În primul rând, ei au subliniat faptul că sunt probleme în sistemul educațional și nu reflectă dorințele lor, nu se simt valorizați și nici nu consideră că școala îi poate ajuta în viitor. În doilea rând, condițiile sociale, economice, vâzându-și părinții probabil că nu reușesc să își echilibreze veniturile, să obțină un trai decent în România, iar dorința lor de reușită este evident legată de Uniunea Europeană acolo unde poate găsesc cu ușurință un loc de muncă și unde părinții au siguranța că ai lor copii vor învăța în condiții normale și că școala va fi atractivă pentru ei. Din păcate, școala nu este atractivă. Elevii de altfel au subliniat că nici nu respectă dorințele sau pasiunile procentele celor care nu regăsesc școala ca un suport pentru dezvoltarea lor personală este din ce în ce mai mare. Cred că procentul celor care apreciau școala a scăzut de două ori față de 2013, studiul cu care comparăm datele și vedem cum au evoluat problemele în acest sens”, a menționat directorul de programe al organizației Salvați Copiii.

Președintele Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a declarat la Prima News, că putem vorbi despre un eșec al statului român care gonește copiii din țară.

“Vorbim de un eșec al statului român care gonește copiii din țară pentru că dacă o luăm la nivel mai mare prima interacțiune a elevilor cu statul român, cu instituțiile de stat este cea de la școală. La vârsta de 7-8 ani copiii nu vor merge să ceară diferite acte la diferite instituții, vor merge la școală, unde observă eșecul statului român. Și nu vedem nicio intenție de a îndrepta aceste probleme din partea persoanele aflate la guvernare. Aici pot să mă refer și la noile legi ale educației care sunt un pachet eșuat care nu vor rezolva problemele din sistemul nostru de învățământ”, a mai afirmat Ariana Dudună.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate