Arabia Saudită, foarte activă în diplomația sportivă în ultimii ani, a obținut organizarea următoarei Cupe Mondiale a Cluburilor, programată în decembrie, a anunțat FIFA marți, relatează AFP.
Arabia Saudită, foarte activă în diplomația sportivă în ultimii ani, a obținut organizarea următoarei Cupe Mondiale a Cluburilor, programată în decembrie, a anunțat FIFA marți, relatează AFP.
„Consiliul FIFA a desemnat în unanimitate Federația de Fotbal din Arabia Saudită ca gazdă a turneului din 12 până în 22 decembrie 2023”, a scris organismul din Zurich într-un comunicat.
La fel ca Qatarul, gazda Cupei Mondiale din 2022, și Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, principalul exportator mondial de țiței, a multiplicat evenimentele sportive majore în ultimii ani pentru a-și diversifica economia și a-și îmbunătăți imaginea, pe fondul acuzațiilor de represiune în acest regat ultraconservator.
Organizarea Cupei Mondiale a Cluburilor răspunde acestei strategii, în contextul în care autoritățile saudite iau în considerare o ofertă de a organiza Cupa Mondială din 2030, cel mai important eveniment fotbalistic, alături de Grecia și Egipt.
Lansat în 2000, apoi instalat definitiv în peisaj în 2005 pentru a înlocui Cupa Intercontinentală, World Club reunește cea mai bună echipă a fiecăreia dintre cele șase confederații ale FIFA, precum și o echipă din țara gazdă, adică șapte echipe.
Continuarea pe realitateasportiva.net