Actualitate· 2 min citire

România va avea o strategie națională de prevenție a sinuciderilor. În 2018, și-au luat viața aproape 2.500 de oameni

 România va avea o strategie naţională de prevenţie a sinuciderilor. În 2018, și-au luat viața aproape 2.500 de oameni

România va avea o strategie naţională de prevenţie a sinuciderilor. În 2018, și-au luat viața aproape 2.500 de oameni

Scris de Marius Paul Publicat: 10 nov. 2019, 12:18

Ministrul Sănătății, Victor Costache, se va întâlni specialiștii în vederea elaborării unei ...

Ministrul Sănătății, Victor Costache, se va întâlni specialiștii în vederea elaborării unei strategii naționale și a unui program de prevenție a sinuciderilor în România.

"Sigur că da. Voi stabili o întâlnire cu comisia de specialitate. E un adevărat flagel în multe țări europene", a declarat sâmbătă, pentru Agerpres, ministrul Victor Costache, întrebat dacă va lucra cu specialiști în domeniu ca să facă o strategie națională privind suicidul.

Președintele Alianței Române de Prevenție a Suicidului (ARPS), Doina Cozman, a atras atenția că în țara noastră nu există nicio strategie sau vreun program național de prevenire a sinuciderii.

"În multe țări din Europa și din lume, aici mă gândesc mai ales la Australia, există programe de prevenție a sinuciderii foarte bine puse la punct. În Europa, un program foarte frumos este în Finlanda. Pe de altă parte, trebuie să spun un lucru și anume că în România nu avem nici măcar o strategie națională de prevenire a sinuciderii, ca să nu mai vorbesc că nu avem lege. În Legea sănătății mintale care funcționează în țara noastră din 2002 există doar implicit referiri la riscul suicidal, dar nu avem o lege țintită pe această problematică atât de gravă, care duce la creșterea mortalității", a spus Cozman, sâmbătă, la Sibiu.

Ea a susținut că medicii ar trebui să-i influențeze pe politicieni să ia măsuri ce țin de o strategie națională de prevenție a sinuciderii.

"Sinuciderea este un indicator al sănătății populației. (...) E o problemă care e privită foarte serios în toate părțile lumii. Să sperăm că vom avea forță destulă noi, corpul medical, ca să influențăm factorul decizional, politic, pentru a implementa măsuri ce țin de strategia națională de prevenția sinuciderii", a afirmat președintele ARPS.

Doina Cozman participă sâmbătă, la Facultatea de Medicină din Sibiu, la Conferința națională dedicată prevenirii sinuciderilor în România.

În 2018, s-au înregistrat oficial aproape 2.500 de sinucideri în România, potrivit unui raport publicat de Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", a precizat dr. Silviu Morar, fost decan al Facultății de Medicină din Sibiu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate