România așteaptă de la oră la oră să afle dacă va plăti cele mai mari despăgubiri
Zi decisivă pentru țara noastră în cazul Roșia Montană. Astăzi se află verdictul în cadrul dosarului deschis la Tribunalul de Arbitraj din Washington. România așteaptă de la oră la oră să afle dacă va plăti cele mai mari despăgubiri. Asta în condițiile în care în ultimele zile autoritățile responsabile la vremea aceea și-au pasat vina.
România a fost dată în judecată după includerea zonei aurifere de la Roșia Montană în patrimoniul internațional UNESCO.
Guvernul este pregătit pentru verdict, a declarat purtătorul de cuvânt al Palatului Victoria.
Mihai Constantin a adăugat că este posibil și ca acest termen să se extindă până în luna martie.
Întrebat cum vor fi plătite cele două miliarde de dolari, dacă țara noastră va pierde acest proces, Mihai Constantin a menționat că România nu a fost informată despre valoarea despăgubirilor.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri despre litigiul privind Roșia Montană că o să ne descurcăm și dacă pierdem și dacă câștigăm. ”Veți afla tot adevărul, cu documente, cum sunt ferm convins că o să aflăm adevărul și în ceea ce privește vaccinurile”, a mai spus premierul.
”S-a întâmplat, este o decizie? Haideți să așteptăm. Eu ce vă promit este că o să ne descurcăm, și dacă pierdem și dacă câștigăm. E adevărat, dacă o să câștigăm o să ne fie mai ușor. Al doilea lucru pe care îl promit, veți afla tot adevărul, cu documentele și toți românii trebuie să știe acest adevăr, cum sunt ferm convins că o să aflăm adevărul și în ceea ce privește vaccinurile. Să așteptăm decizia”, a arătat Ciolacu.