REZULTATE PREZIDENȚIALE 2019. Avem rezultatele EXIT POLL IRES: Klaus Iohannis, învingător!
REZULTATE PREZIDENȚIALE 2019. Avem rezultatele EXIT POLL IRES: Klaus Iohannis, învingător!
Duminică, 24 noiembrie 2019 - zi istorică pentru România! Românii din țară și din lumea întreagă s-au mobilizat exemplar la vot.
În Diaspora, s-a votat în număr record! Potrivit datelor OFICIALE furnizate de IRES, Klaus Iohannis este câștigător și în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, obținând o majoritate covârșitoare de voturi: 66,5%. În schimb, contracandidata sa, Viorica Dăncilă, a reușit să strângă doar 33,5% din voturi.
Așadar, Klaus Iohannis a obținut un nou mandat la Cotroceni, obținând, potrivit sondajului IRES, 66,5% din voturi. Contracandidata sa, Viorica Dăncilă, a strâns abia 33,5% din voturi.
Exit poll-ul IRES a fost realizat la ieșirea de la urne. Acesta a fost efectuat la nivel național, iar datele au fost prezentate imediat după încheierea votului. Foarte important! Sondajul exit poll de la IRES, pe care Realitatea PLUS l-a prezentat la ora 21:00, după finalul votului la alegeri prezidențiale 2019, NU ține cont și de votul din Diaspora. Rezultatele prezintă estimarea votului la ora 20:00. În sarcina președintelui intră responsabilități majore, buna funcționare a instituțiilor, angajarea țării pe plan extern și garantarea integrității teritoriale a României fiind doar câteva dintre acestea. Klaus Iohannis, câștigător și în primul tur al prezidențialelor Din cei 14 candidați care au intrat, oficial, în cursa pentru Cotroceni, în primul tur al prezidențialelor, pe 10 noiembrie 2019, Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă au obținut majorități confortabile de voturi, care le-au permis să între în turul doi al alegerilor prezidențiale.
În primul tur al prezidențialelor, Klaus Iohannis a obținut, potrivit rezultatelor oficiale prezentate de Biroul Electotal Central (BEC), 37,82% din voturi. În schimb, Viorica Dăncilă a obținut, tot în primul tur, 22,26% din voturi.