Polițiștii din Doștat i-au reținut pe doi bărbați din comună care sunt cercetați pentru fapte de lovire sau alte violențe. Cei doi, tată și fiu, ar fi pătruns, cu oile, pe terenul unor localnici, iar în momentul în care au fost atenționați de aceștia ar fi devenit agresivi.
Luni 01 aprilie 2019, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Doștat au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 55 de ani, din Doștat și față de fiul acestuia, în vârstă de 26 de ani, care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În sarcina celor doi s-a reținut faptul că, în după amiaza zilei de sâmbătă, 30 martie, în timp ce se aflau cu oile la păscut pe un teren ce aparține unor persoane din municipiul Sibiu, care au o casă de vacanță în Doștat, ar fi avut o discuție în contradictoriu, cu proprietarii terenului, doi bărbați cu vârste de 50 respectiv 52 de ani.
Ulterior, cei doi ciobani ar fi devenit agresivi și le-ar fi aplicat celor doi proprietari mai multe lovituri, cauzându-le leziuni pentru a căror vindecare sunt necesare, conform concluziilor medico – legale, 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale respectiv 12-14 zile de îngrijiri medicale.
Urmează ca, în cursul zilei de azi, 2 aprilie, cei doi reținuți să fie prezentați în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News