În urma descinderilor, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, iar o alta a fost plasată sub control judiciar.
În urma descinderilor, o persoană a fost reținută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, iar o alta a fost plasată sub control judiciar.
Polițiștii de frontieră botoșăneni în cooperare cu polițiști din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate din județele Botoșani și Suceava, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Botoșani, au destructurat un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți.
https://www.youtube.com/watch?v=pVUno9SoIRs&feature=youtu.be
Monitorizarea membrilor grupării și modul de operare
Începând cu luna august 2018, politiștii de frontieră botoșăneni, coordonați de procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Botoșani, au derulat acțiuni specifice pentru documentarea activității infracționale a unui grup infracțional organizat, specializat în traficul de migranți.
Din actele administrate în cauză, până în prezent, au rezultat indicii privind existența și funcționarea grupării infracționale, formată din cetățeni români și străini, care transporta cetățeni proveniți din zona Asiei, în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat către țări din vestul Europei.
Astfel, urmare a activităților specifice desfășurate s-a stabilit că în perioada august 2018 – iulie 2019, grupul infracțional a săvârșit mai multe acte materiale de trafic de migranți, prin racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transferul, adăpostirea și transportul unui număr de peste 49 de cetățeni din Bangladesh și Pakistan, care au fost depistați și reținuți de polițiștii de frontieră, ulterior fiind predați, în baza acordului de readmisie, grănicerilor din R. Ucraina, respectiv către Biroul pentru Imigrări Botoșani.
Perchezițiile
În cursul zilei de luni, polițiștii de frontieră botoșăneni și polițiști din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate din județele Botoșani și Suceava, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Botoșani, au desfășurat cinci percheziții domiciliare la mai multe locații de pe raza județului Botoșani, la persoanele suspecte de constituirea grupului infracțional organizat, specializat în trafic de migranți.
În cauză, sunt efectuate cercetări față de membrii grupării sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. În urma descinderilor, a fost reținută o persoană pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar față de o alta, fiind ridicate mai multe probe care urmează să fie administrate în vederea dovedirii faptelor.