Actualitate· 2 min citire

Reforma sectorului bugetar | Marcel Boloș: „Sunt două variante: salariile se ajustează sau se reduce personalul”

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 7 apr. 2023, 09:30

Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, afirmă că unul dintre jaloanele din Planul Național de Redresare și reziliență (PNRR) pe care România trebuie să le realizeze în acest an se referă la sustenabilitatea sistemului bugetar.

„Am spus și spun și acum, sunt două variante: ori varianta în care salariile de încadrare se ajustează - și este limpede că aproape este imposibil să se taie din salarii - și a doua variantă este de reducere a numărului de personal. Nu trebuie să ne ascundem. Sunt cele două variante și e un volum de cheltuială foarte mare pe care-l are statul”, a declarat Marcel Boloș joi seară, la un post TV.

„În momentul în care noi spunem că cele 20 de miliarde de lei ne lipsesc, semnalul este limpede transmis Comisiei Europene. Aha, deci voi - v-am spus că aveți probleme de sustenabilitate a finanțelor publice, v-am arătat și de fiecare dată v-am atenționat că trebuie să faceți reformă, ba a salariilor bugetarilor, ba a pensiilor, ba a pensiilor speciale. Este limpede că următorul pas și următoarea mișcare pe care o va face Comisia va fi aceea de a ne solicita implementarea acestor reforme, pentru că semnalul este transmis de vreme ce tu nu încasezi banii necesari pentru ca să susții cheltuielile statului, atunci fă reformă pentru ca să le poți susține”, a mai spus ministrul Proiectelor Europene.

„Nu cred că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene poate să genereze o economie de cheltuială încât să avem un impact de 20 de miliarde de lei, pe de o parte. Pe de altă parte, este ministerul care, dacă structurile de absorbție a banilor europeni nu funcționează potrivit standardelor pe care le avem din partea Comisiei Europene (...) nu cred că cineva ar vrea să compromită 80 de miliarde de euro pentru o economie care este absolut nesemnificativă și care ar pune în pericol buna funcționare a structurilor organizatorice pe care ni le solicită Comisia Europeană”, a declarat Marcel Boloș.

Sursa: Realitatea Din PNL

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate