Un spor la salariu în sistemul public, precum sporul de confidențialitate, nu trebuie acordat doar pentru că angajatul își respectă fișa postului, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan la Realitatea PLUS.
Un spor la salariu în sistemul public, precum sporul de confidențialitate, nu trebuie acordat doar pentru că angajatul își respectă fișa postului, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan la Realitatea PLUS.
„Soluția noastră (privind legea salarizării din sistemul public, n.r.) este următoarea: pe fiecare familie ocupațională să ne uităm la grila actuală de salarizare, dacă există sporuri pentru activități speciale care sunt desfășurate de anumite categorii profesionale, atunci aceste categorii profesionale să aibă un alt loc în așezarea pe grila de salarizare, astfel încât salariul de bază în plată să fie același pentru toată lumea.
Salarizarea în plată să plece la fel pentru toți angajații, iar sporurile să fie pentru activități deosebite, fie pentru stimularea performanței și să nu depășească un anumit procent din salariul de bază în plată pentru toată lumea. Sunt sporuri de confidențialitate care nu-și au rostul, și dacă sunt oameni care au niște solicitări în plus de a menține confidențialitatea, atunci pot să primească un salariu mai mare, dar nu dai un spor inventat pentru că își respectă fișa postului”, a afirmat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a subliniat că angajații din sistemul public nu trebuie să se panicheze inutil pe tema nivelului salariilor.
„Misiunea mea ca ministru este ca o dată stabilite aceste principii de bază, să chemăm ministerele cu soluții și cu propuneri concrete, să începem dezbaterile cu fiecare familie ocupațională, iar la final să rezulte o lege echitabilă. (…) Să nu încercăm să-i panicăm pe oameni inutil. Oamenii trebuie să înțeleagă că la Ministerul Muncii, în parteneriat cu toate ministerele, se lucrează pentru ca această lege să le servească lor interesele”, a menționat Raluca Turcan.
Ministrul Muncii a apreciat că angajații din sistemul privat își doresc ca salariații din sistemul public să aibă salarii comparabile cu cele din sistemul privat.
„Sistemul public de salarizare înseamnă servicii publice puse la dispoziție pentru toți cetățenii acestei țări, inclusiv pentru cei care lucrează în mediul privat, pentru că și cei din mediul privat își doresc să vadă că la stat oamenii se duc la serviciu mulțumiți, că au un salariu competitiv și comparabil cu ce se întâmplă și în mediul privat, dar că instituțiile în care oamenii lucrează îi servesc pe toți cetățenii acestei țări”, a precizat Raluca Turcan.
Memorandumul care stabilește principiile care vor sta la baza reanalizării și elaborării cadrului legal privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptat joi în ședința de Guvern, iar ministerele au la dispoziție 30 de zile să transmită propunerile privind politica de salarizare în sistemul public, informează agerpres.ro.