Actualitate· 2 min citire

PSD nu susține un Guvern minoritar PNL-UDMR. Ciolacu afirmă că nu negociază cu PNL

PSD nu susține un Guvern minoritar PNL-UDMR. Ciolacu afirmă că nu negociază cu PNL

PSD nu susține un Guvern minoritar PNL-UDMR. Ciolacu afirmă că nu negociază cu PNL

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 27 oct. 2021, 12:40

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că nu are negocieri cu PNL, însă are doar o comunicare cu prim-ministrul desemnat.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că nu are negocieri cu PNL, însă are doar o comunicare cu prim-ministrul desemnat.

″În primul rând, nu cred că e important dacă există întâlniri sau nu există întâlniri (între conducerea PSD și premierul desemnat - n.r.). Și astăzi de dimineață am stat de vorbă telefonic cu prim-ministrul desemnat și încercăm să găsim o soluție politică pentru a depăși această criză. (...) Eu am o comunicare cu prim-ministrul desemnat, chiar consider că sunt obligat ca lider de partid, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziție, indiferent dacă voi vota sau nu un astfel de Guvern, trebuie să existe această comunicare. Nu am, în schimb, negocieri cu PNL, ca să fiu foarte bine înțeles”, a spus Ciolacu, potrivit Agerpres, la sediul central al PSD.

El a fost întrebat de ce are întâlniri neoficiale, ascunse, cu liderii PNL și cu premierul desemnat.

De asemenea, întrebat dacă PSD își dorește să intre la guvernare într-un Guvern condus de Nicolae Ciucă, Ciolacu a spus că social-democrații nu susțin un guvern minoritar PNL-UDMR:

“PSD trebuie să se implice în rezolvarea acestor crize și să fie parte la rezolvarea acestor crize, de aceea am și înaintat 10 măsuri urgente pe care ar trebui să le ia orice Guvern care este învestit. Dacă nu se vor lua aceste măsuri în Guvern, atunci o să le facem prin lege în Parlament. (...) În interiorul partidului există o opțiune clară de a nu susține un guvern minoritar”.

Chestionat cum vede faptul că președintele PNL, Florin Cîțu, este cel care se opune vehement intrării PSD la guvernare, Marcel Ciolacu a răspuns: “Dumneavoastră credeți că domnul Florin Cîțu este decizional în ceea ce se întâmplă în acest moment în România? Eu am altă părere”.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate