Vremea va fi mai rece pentru această dată, chiar geroasă în nordul, nord-estul și centrul țării.
Vremea va fi mai rece pentru această dată, chiar geroasă în nordul, nord-estul și centrul țării.
În prima parte a zilei, cerul va fi mai mult senin, cu excepția zonei de sud-est, unde cerul se va menține noros și va mai ninge slab. După orele amiezii, se vor semnala ninsori slabe în Maramureș, local în Transilvania și în jumătatea de nord a Moldovei, dar și în Crișana. Vântul va sufla slab, iar temperaturile maxime se vor încadra între -9 și 3 grade. Izolat vor fi condiții de ceață cu depunere de chiciură.
În București, vremea va fi rece. Dimineața vom avea -6..-5 grade, chiar -9 grade în zonele de pe lângă București, iar la amiază vom avea în termometre 2..3 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
La munte, vremea se va menține mai rece decât în mod normal la această dată. În prima parte a zilei, se vor semnala ninsori, iar seara vor fi pe arii mai restrânse. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor depăși 70...80 km/h, spulberând zăpada.
Potrivit ANM, la ora 7:00, s-au îregistrat noi temperaturi extreme:
-25 de grade la Întorsura Buzăului
-23 de grade la Joseni
-22 de grade la Miercurea Ciuc