Prognoza meteo 17 mai: revin ploile torențiale

Prognoza meteo 17 mai: revin ploile torențiale
Vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a țării, dar va deveni în general instabilă
Vremea intră într-un proces de răcire ușor. Sunt așteptate furtuni cu descărcări electrice și vijelii.
Vremea se va menține caldă în cea mai mare parte a țării, dar va deveni în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, la început în regiunile vestice, apoi în a doua parte a zilei și în cele sud-vestice, centrale, nordice și nord-estice.
În sudul și sud-estul țării, cerul se va menține variabil pe parcursul zilei, iar fenomene asociate instabilității atmosferice vor fi spre seară și noaptea. Ploile vor avea și caracter torențial, astfel că în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 25...35 l/mp, iar pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei vor fi vijelii și grindină. Spre sfârșitul intervalului, în zona montană înaltă, trecător vor fi posibile precipitații mixte.
Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în Maramureș și 31 de grade în sudul Olteniei și al Munteniei, iar minimele vor fi cuprinse în general între 7 și 15 grade.
În Capitală, vremea va fi caldă, dar va deveni în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate spre seară și noaptea când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie. Temperatura maximă va fi de 28...30 de grade, iar cea minimă de 14...15 grade.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Zbor direct spre destinații exotice pentru români
- 08:31 - Sfântul Gheorghe 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții
- 08:27 - Sărbătoare 23 aprilie: Sfântul Mucenic Gheorghe. Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cruce roșie în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














