Prințul Andrew al Marii Britanii, unul dintre fiii reginei Elisabeta a II-a, a anunțat miercuri seară ...
Prințul Andrew al Marii Britanii, unul dintre fiii reginei Elisabeta a II-a, a anunțat miercuri seară renunțarea la atribuțiile regale în viitorul apropiat, din cauza scandalului generat de complicitatea cu miliardarul american Jeffrey Epstein, relatează MEDIAFAX.
Prințul Andrew a anunțat că se va retrage din activitățile publice pentru „viitorul apropiat”. Andrew a declarat că manifestă „o înțelegere profundă” față de victimele miliardarului Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în contextul în care era inculpat pentru agresiuni sexuale.
„A devenit clar pentru mine în ultimele zile că circumstanțele referitoare la fosta asociere cu Jeffrey Epstein au devenit o distragere majoră de la activitatea familiei mele și de la acțiunile de valoare ale multor organizații și fundații filatropice pe care sunt mândru să le susțin. De aceea, i-am cerut Majestății Sale dacă mă pot retrage din activitățile publice pentru viitorul apropiat și mi-a acordat permisiunea”, a declarat prințul Andrew.
„Sunt dispus să colaborez cu autoritățile în investigații, dacă mi se va cere”, a precizat prințul Andrew, citat de Sky News și BBC.
Prințul Andrew al Marii Britanii, acuzat de o femeie de abuzuri sexuale în complicitate cu miliardarul american Jeffrey Epstein, a declarat într-un interviu acordat în exclusivitate televiziunii BBC că nu își amintește să o fi întâlnit vreodată pe aceasta. Interviul analizează prietenia dintre prințul Andrew și miliardarul american Jeffrey Epstein, care, în luna august, s-a sinucis în celula sa de la o închisoare din New York.
Miliardarul american, un fost apropiat al lui Bill Clinton și Donald Trump, era arestat pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 - 2005, fapte pentru care risca o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Miliardarul, care a murit la vârsta de 66 de ani, pledase nevinovat.