Președintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită în Republica Moldova, transmite Agerpes.
Președintele Klaus Iohannis va efectua, miercuri, o vizită în Republica Moldova, transmite Agerpes.
Potrivit Administrației Prezidențiale, la ora 16.45 președintele României Klaus Iohannis va fi primit de omologul moldovean, Maia Sandu.
Cei doi șefi de stat vor avea convorbiri tete-a-tete și convorbiri oficiale.
La finalul acestora, Klaus Iohannis și Maia Sandu vor susține declarații de presă comune.
În februarie, președintele Klaus Iohannis a avut o discuție la telefon cu omologul său de la Chișinău, ocazie cu care a reconfirmat „sprijinul deplin al României pentru Republica Moldova și cetățenii săi în acest context dramatic în care se află regiunea”.
Pe 3 martie, Maia Sandu a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, fapt salutat de Klaus Iohannis, care a subliniat că România va acorda tot sprijinul în acest demers.
Sursa: Realitatea Din PNL