Președintele Italiei, în vizită în România

Președintele Italiei, în vizită în România
145 de ani de relații diplomatice între România și Italia
România şi Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.
Președintele Italiei, Sergio Mattarella, se va afla miercuri, 19 iunie, într-o vizită oficială la Bucureşti. Va fi primit de Klaus Iohannis și va avea întâlniri separate cu preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, şi premierul Marcel Ciolacu.
Conform Administraţiei Prezidenţiale, vizita oficială reprezintă o continuare a dialogului la cel mai înalt nivel, marcat de vizita de stat pe care preşedintele Klaus Iohannis a făcut-o în Italia în 2018, prima după 45 de ani, dar şi de cea de-a treia şedinţă comună de Guvern româno-italiană, desfăşurată la Roma, în perioada 14 - 15 februarie 2024.
145 de ani de relații diplomatice între România și Italia
În 2024, România şi Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi 60 de ani de la ridicarea relaţiilor la nivel de ambasadă, potrivit Agerpres.
„În contextul relaţiilor excelente dintre România şi Italia, bazate pe o legătură solidă, vizita oficială la Bucureşti reconfirmă importanţa Parteneriatului strategic consolidat, dinamismul multiplelor domenii de cooperare bilaterală, aportul la viaţa socială şi economică a comunităţii româneşti din Italia şi a celei italiene din România, precum şi abordările comune în forurile europene, euroatlantice şi internaţionale.
Cei doi şefi de stat vor discuta şi aspecte privind evoluţiile europene şi globale, cu accent pe Agenda Strategică a UE şi situaţia de securitate”, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Klaus Iohannis şi Sergio Mattarella au programate convorbiri unu la unu şi în plenul celor două delegaţii, la finalul cărora vor susţine declaraţii de presă comune.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 20:26 - Fetiță de 12 ani, înjunghiată cu o șurubelniță pe stradă. Tatăl ei a fost și el lovit
- 20:19 - Anca Alexandrescu: „Doamna Kovesi încearcă să își facă loc în România, pentru că i se va termina mandatul și rămâne fără job”
- 17:06 - Cod galben de ploi și furtuni în mai multe regiuni ale țării
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News













