POLONIA CERE UE ÎNCETAREA IMPORTURILOR DE PETROL DIN RUSIA CEL TÂRZIU ÎN ANUL 2026

POLONIA CERE UE ÎNCETAREA IMPORTURILOR DE PETROL DIN RUSIA CEL TÂRZIU ÎN ANUL 2026
„O astfel de decizie ar întări coerenţa acţiunilor noastre”
Polonia le-a cerut statelor membre ale Uniunii Europene care încă mai cumpără energie din Rusia să oprească aceste importuri cel târziu la finalul anului 2026 şi le-a oferit sprijinul în acest efort, a anunţat, miercuri, 17 septembrie, ministrul polonez al Energiei, Milosz Motyka.
Ungaria şi Slovacia importă petrol rusesc prin oleoductul Drujba şi îşi continuă achiziţiile în ciuda faptului că alte state europene au renunţat la ele după februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina.
„Fac apel la dumneavoastră să fiţi de acord cu un obiectiv comun de încetare completă a importurilor de ţiţei din Rusia nu mai târziu de sfârşitul lui 2026.
„O astfel de decizie ar întări coerenţa acţiunilor noastre”
O astfel de decizie ar întări coerenţa acţiunilor noastre, ar fixa un orizont clar de timp şi ar demonstra hotărârea noastră de a deveni independenţi de livrările de petrol care prezintă riscuri politice şi strategice”, a scris Milosz Motyka într-un mesaj către omologii săi din ţările din UE.
Ministrul polonez al Energiei a mai spus că subiectul este relevant în contextul evenimentelor recente precum incursiunea unor drone ruseşti în spaţiul aerian polonez.
Comisia Europeană va propune accelerarea eliminării importurilor de combustibili fosili din Rusia, a declarat şefa executivului Uniunii, Ursula von der Leyen, după o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump. Anterior, Uniunea Europeană stabilise ca achiziţiile de petrol rusesc să înceteze la data de 1 ianuarie 2028.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











