Peste 20 de polițiști în alertă maximă în urma unui apel fals la 112. O persoană a reclamat că a fost violată și închisă într-o celulă.

Seara trecută, 22 de polițiști și jandarmi din Blaj au fost alertați după ce, printr-un apel prin 112, o persoană a reclamat că a fost violată și închisă într-o celulă.
Seara trecută, 22 de polițiști și jandarmi din Blaj au fost alertați după ce, printr-un apel prin 112, o persoană a reclamat că a fost violată și închisă într-o celulă. Telefonul de pe care s-a sunat a fost închis, însă investigațiile făcute de polițiști, în mod operativ, au dus la identificarea persoanei care a făcut apelul, acesta dovedindu-se a fi unul fals. Au fost aplicate amenzi în valoare de 5.000 de lei.
La data de 20 februarie 2020, în jurul orei 22,43, Poliția Municipiului Blaj a fost sesizată, prin 112, de către o persoană de sex masculin, care nu și-a declinat identitatea, cu privire la faptul că a fost violată și închisă într-o celulă. Apelantul a întrerupt convorbirea fără a oferi detalii legate de locul în care se află sau identitatea eventualilor agresori.
Ulterior, un polițist a apelat numărul de telefon de pe care s-a făcut sesizarea, iar persoana care a răspuns și-a dat o identitate falsă, a unui bărbat care locuiește pe strada Plopilor din Blaj, după care a închis telefonul și nu a mai putut fi contactat.Un număr de 18 polițiști și 4 jandarmi au fost mobilizați și au început investigațiile, fiind patrulate străzile municipiului și în special cartierul unde se află strada Plopilor.
Elementul care a i-a ajutat pe polițiști a fost faptul că, cu ocazia convorbirii în care presupusa victimă și-a dat un nume fals, pe fundal, s-a auzit gălăgie și muzică.
Indiciul i-a condus spre o locuință unde avea loc o petrecere. Acolo, în jurul orei 00,45, a fost identificat un minor, în vârstă de 13 ani, din Blaj, care ar fi folosit telefonul unui prieten. În locuința respectivă mai erau doi minori de 16 și 17 ani și un tânăr de 18 ani, cărora polițiștii le-au aplicat amenzi în valoare totală de 4.500 de lei, pentru apelare falsă a agențiilor specializate de intervenție, în conformitate cu prevederile OUG 34 din 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Unic de Urgență.
O amendă în valoare de 500 de lei a fost aplicată mamei minorului de 13 ani, pentru că l-a lăsat fără supraveghere.
Citește și:
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 11:49 - Circulația trenurilor, afectată de viscol. Oamenii sunt blocați în vagoane. Întârzieri de peste trei ore
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











