Un pieton a fost lovit de o mașină, miercuri, în Alba Iulia, pe trecerea de pietoni de lângă ACR.
ISU Alba intervine la fața locului cu o mașină SMURD TIM C 1, cu medic, asistent și doi subofițeri. O femeie a fost acroșată în timp ce trecea strada. Aceasta a fost transportată la spital. Pentru a stabili cauzele exacte în care s-a produs accidentul polițiștii continuă cercetările.
Potrivit IPJ Alba, polițiștii Biroului Rutier Alba Iulia au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier cu victimă, pe strada Bulevardul Ferdinand I din municipiul Alba Iulia, la data de 5 decembrie 2018, în jurul orei 16.30.
În urma verificărilor s-a constat că, o femeie de 36 de ani din Alba Iulia, in timp ce conducea autoturismul pe strada Bulevardul Ferdinand I din municipiul Alba Iulia, din direcția Centru către Gară, la o trecere pentru pietoni, nu a acordat prioritate de trecere unei femei de 35 de ani din Alba Iulia, care se afla angajată în traversarea regulamentară a străzii prin loc marcat si semnalizat corespunzător.
În urma accidentului victima a suferit vătămări corporale ușoare și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgențe Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.
Față de conducătoarea auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vatamare corporala din culpa.