"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la cea mai mare centrală nucleară din Europa, de la Zaporojie, a avertizat șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Oficialul a precizat că atacurile din ultima vreme asupra gigantului energetic prezintă un grad ridicat de risc, chiar dacă reactoarele sunt oprite.
Centrala nucleară din sudul Ucrainei, ocupată din martie 2022 de Rusia, a suferit o serie de atacuri cu drone începând cu 7 aprilie, Moscova și Kievul învinuindu-se reciproc, scrie AFP, citată de Agerpres.
"Aceste atacuri necugetate", primele din noiembrie 2022 care vizează direct cea mai mare centrală electrică din Europa, "trebuie să înceteze imediat", a pledat Rafael Grossi în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU dedicată acestei probleme.
"Deși, din fericire, nu au provocat de această dată niciun incident radiologic, au crescut foarte mult riscul la centrala Zaporojie, unde siguranța nucleară este deja compromisă", a adăugat directorul general al agenției ONU, care are experți la fața locului.
Ele constituie, de asemenea, un "precedent periculos, ajungând cu succes la structura de izolare a unui reactor", a mai spus el.
"Doi ani de război afectează serios siguranța centralei nucleare Zaporojie. Fiecare dintre cei șapte piloni ai AIEA de securitate și siguranță nucleară au fost compromiși. Nu putem sta și să nu facem nimic așteptând ca o ultimă greutate să încline balanța aflată într-un echilibru instabil", a subliniat Rafael Grossi.
"Ne apropiem periculos de un accident nuclear", a insistat el, cerând ca o "aruncare de zaruri să nu decidă ce se va întâmpla mâine".
Chiar dacă cele șase reactoare ale centralei sunt oprite, "pericolele potențiale ale unui accident nuclear major rămân foarte reale", a ținut să reamintească șeful AIEA.