Pensionarii vor fi păsuiți cu adeverințele pentru MAJORARE

Pensionarii vor fi păsuiți cu adeverințele pentru MAJORARE
În cât timp trebuie să aducă actele doveditoare?
Pensionarii care doresc să-și majoreze veniturile în baza unor acte suplimentare privind vechimea sau sporurile vor avea un termen suplimentar, începând din luna septembrie, în care pot colecta documentele necesare. La nivelul Ministerului Muncii este analizată și problema taxelor solicitate de diverse firme private pentru eliberarea unor adeverințe.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Acesta a precizat că începând cu data de 1 septembrie, pensionarii vor mai avea la dispoziție 6 luni pentru a aduce documente doveditoare pentru recalcularea pensiilor, în contextul în care mulți seniori se confruntă cu dificultăți în obținerea adeverințelor necesare.
„Sensul legii pe care noi am creat-o nu este în niciun caz de a vă pune pe drumuri, ci esențial este că vă recunoaștem drepturi care până acum nu v-au fost recunoscute”, a mai spus Simona Bucura Oprescu la un post TV.
Ministrul Muncii a recunoscut că tarifele pe care firmele private le cer pentru eliberarea unor adeverințe din arhive reprezintă o problemă.
„Încercăm să găsim soluții, astfel încât pensionarilor să le fie mai ușor și mai bine. Este vorba și de o decizie guvernamentală, politică, dar este important să vedem și care sunt actualele prevederi și cum putem să ajungem de la acestea la o nouă reglementare fără a crea disfuncționalități și mai mari, fiindcă în momentul acesta avem în vigoare Legea Arhivelor, care stipulează clar cum se iau aceste adeverințe și, de asemenea, cum se reglementează tarifele pentru ele. Colegii noștri de la CNPP și cu cei din Direcția de Asigurări Sociale a Ministerului Muncii, au avut deja, în grupul de lucru pe care l-am creat, întâlniri pentru asta, încercând să vadă cum putem să îmbunătățim situația”, a mai spus ministrul Muncii.
Citește și:
- 21:43 - Donald Trump, prima reacție după blocada SUA în Ormuz: ”Nu putem lăsa o țară să șantajeze sau să stoarcă bani de la lume”
- 18:53 - Ce nu ai voie sa faci în Marțea Albă din Săptămâna Luminată, conform tradiției
- 18:49 - Cazul Televiziunii Poporului, preluat în valuri de presa internațională. Ana Maria Păcuraru: Realitatea PLUS nu va renunța
- 18:41 - Trafic infernal spre Capitală: coloane kilometrice pe A1 Bucureşti-Piteşti, aglomerație pe A2, A3, A7 și blocaje pe DN1 și DN7
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











