Un bărbat din Alba Iulia a încercat să comercializeze, ilegal, articole pirotehnice. Acesta s-a ales cu dosar penal. Asupra unui minor din Aiud au fost găsite petarde.
Potrivit IPJ Alba, ieri, 11 decembrie, cu ocazia unei acțiuni organizată în parcarea unui supermarket din municipiul Alba Iulia, a fost depistat un bărbat de 34 de ani, din Alba Iulia, în timp ce oferea, spre vânzare, 300 de obiecte pirotehnice, din categoria F2, fără a deține autorizație în acest sens.
Tot ieri, polițiștii de ordine publică din Aiud l-au depistat pe un minor de 15 ani, care avea asupra sa 37 de petarde.
În ambele situații, polițiștii au precedat la confiscarea obiectelor cu conținut pirotehnic, deținute ilegal și au întocmit dosare penale, față de persoanele asupra cărora au fost găsite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept”, faptă prevăzută de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Pentru a nu fi implicați în incidente nedorite, Inspectoratul de Poliție Județean Alba recomandă folosirea cu multă atenție a articolelor pirotehnice precum și supravegherea atentă a copiilor deoarece aceștia pot fi expuși incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice.
Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
Articolele pirotehnice din categoriile F1 și P1 comercializate către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 16 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.