O femeie în vârstă de 62 de ani, din județul Iași, a fost victima unui jaf. Femeia a pierdut, în doar câteva clipe, 19.000 de lei.
O nouă înșelătorie face victime în România. Una dintre victime este o femeie de 62 de ani, din județul Iași, care a accesat un site ce promitea câștiguri rapide. În loc să se îmbogățească așa cum ar fi sperat, a pierdut 19.000 de lei în doar câteva minute. Când și-a dat seama că i-au dispărut banii din cont, femeia a cerut ajutorul polițiștilor, care au deschis un dosar penal pentru înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic.
Potrivit anunțului, femeia ar fi trebuit să investească anumite sume de bani pentru a cumpăra acțiuni la o societate comercială listată pe Bursa de Valori.
Femeia și-a dat datele personale și numărul de telefon. La scurt timp, a fost contactată pe o rețea socială de o persoană necunoscută. Aceasta i-a transmis două link-uri, în vederea instalării unor aplicații pe telefonul mobil. Odată instalată aplicația, femeia a pierdut controlul asupra telefonului.
Persoane necunoscute i-au accesat aplicația bancară pe care o folosea și au făcut, în numele ei, un transfer în valoare de 18.000 de lei, accesând și un card bancar și transferând apoi și suma de 1.245 de lei.
"În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și accesul ilegal la un sistem informatic'", a transmis Inspectoratul Poliției Județene Iași.