Luna decembrie este destinată, în principal, cumpărăturilor. Astfel, toți vom merge în diverse centre comerciale, pentru cumpărături. Prinși de spiritul Crăciunului, nu vom uita cu siguranță nici de cei dragi, cărora le vom lua cadouri. Portofelul va fi mai plin decât în alte zile, cu bani care poate au fost economisiți special pentru această ocazie, iar implicit va crește riscul de a deveni ținta hoților.

Atenție la buzunare și portofele! Hoții de buzuare se pot afla lângă dumneavoastră și vor profita de orice greșeală pe care o faceți. Nu le dați ocazia să acționeze!
Țineți minte: din cauza neatenției, în orice moment puteți deveni victima unui furt!
Vă prezentăm pe scurt câteva sfaturi menite să îi țină departe de dumneavoastră pe hoții care fură din buzunare:
când vă aflați la cumpărături sau cu orice altă ocazie, nu lăsați niciodată să se vadă câți bani aveți la dumneavoastră;
țineți geanta sub braț, având permanent control asupra ei;
nu țineți banii, actele sau portofelul în buzunare exterioare;
nu vă lăudați persoanelor necunoscute cu valorile pe care le aveți la dumneavoastră.
Este bine de știut că hoții care fură din buzunare caută spațiile restrânse și aglomerate. Astfel, evitați, pe cât posibil, mulțimile și țineți necunoscuții la o distanță apreciabilă.