Mii de elevi, profesori și părinți sunt, astăzi, cu ochii sunt ațintiți asupra Ministerului Educației
Mii de elevi, profesori și părinți sunt, astăzi, cu ochii sunt ațintiți asupra Ministerului Educației, și asta deoarece ministrul interimar Sorin Cîmpeanu urmează să anunțe modul în care vor funcționa școlile începând de luni, 8 noiembrie, anun'[ Realitatea.net
Cu doar o zi în urmă, Sorin Cîmpeanu afirma că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic, astfel încât școlile să funcționeze cu prezență fizică, ar putea fi de 60%.
Ministrul interimar al Educației spunea și că la nivelul învățământului preuniversitar rata de vaccinare a ajuns la 66,5%, iar dacă se adaugă și învățământul superior, atunci rata de vaccinare depășește 70%.
„Am constatat cu reală satisfacție un progres excepțional în rândul vaccinării elevilor. În două zile am crescut de la 90.000 de elevi de 12 – 15 ani la aproape 96.000 și în rândul elevilor de peste 16 ani am crescut de la 250.000 la 259.000 aproape. Sunt ultimele date din platforma de vaccinare. Am atins practic 30% vaccinarea elevilor. 54% dintre unitățile de învățământ preuniversitar au rată de vaccinare de cel puțin 60%”, a declarat Sorin Cîmpeanu, joi seara, la un post TV.
Ministrul a precizat că sunt și școli cu rată mică de vaccinare: „Am văzut unități de învățământ, și îmi pare rău, cu rată de vaccinare de 12%, 27%. Am văzut Liceu Sanitar cu 36%, greu de înțeles. Am văzut, din păcate, o școală care a cerut în mod insistent, repetat și argumentat prezență fizică și are rată de vaccinare de 40%. Dacă vrem, haideți să facem ceva”.
Precizările ministrului Educației vin după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că va fi introdusă o nouă condiție pentru prezența fizică la școală: gradul de vaccinare a personalului școlii.