Actualitate· 3 min citire

Noi sancțiuni împotriva Rusiei după moartea lui Navalnîi

Noi sancțiuni împotriva Rusiei după moartea lui Navalnîi

Noi sancțiuni împotriva Rusiei după moartea lui Navalnîi

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 4 mar. 2024, 11:04

Război în Ucraina, ziua 740

Canada a anunțat noi sancțiuni împotriva unor funcționari ruși în urma morții lui Aleksei Navalnîi, pentru "încălcări flagrante și sistematice" ale drepturilor omului comise de Rusia. Ucraina a intrat în ziua 740 a războiului.

UPDATE 10:10

Șeful spionajului militar ucrainean, Kirilo Budanov, îl critică pe fostul comandat-șef al armatei, generalul Valeri Zalujnîi, într-o nouă aparentă scindare la vârful armatei ucrainene, informează Ukraîinska Pravda.

„Dacă totul este bine și totul este minunat și totul este făcut corect, atunci de ce suntem în situația în care suntem?”, a spus Budanov la CBC News, după ce jurnaliștii l-au întrebat despre neînțelegerile dintre președintele Volodimir Zelenski și Zalujnîi.

El a spus de asemenea că nu s-a pus problema ca între cei doi să fi existat o ruptură la nivel personal întrucât unul dintre ei „era un subordonat direct al celuilalt”.

UPDATE 09:20 - Un pod de cale ferată din apropierea orașului rus Samara, din regiunea cu același nume, a fost zguduit de o explozie, a relatat luni agenția de presă rusă RIA, care a citat serviciile de urgență, transmite Reuters, care menționează că nu au fost difuzate informații despre victime.

Traficul feroviar a fost suspendat peste acest pod din cauza "interferențelor ilegale", potrivit autorităților feroviare ruse.

Agenția de presă rusă TASS a relatat că podul a fost avariat de un dispozitiv exploziv.

Samara este un oraș industrial din sudul Rusiei, pe malul râului Volga, al șaselea oraș ca mărime din Rusia.

UPDATE

Canada a anunțat noi sancțiuni împotriva unor funcționari ruși în urma morții lui Aleksei Navalnîi. Sunt vizați de această nouă serie de sancțiuni canadiene șase înalți funcționari și membri ai personalului cu rang înalt din serviciile de urmărire penală, judiciară și corecțională.

Într-un comunicat, Ottawa a precizat că acești responsabili "au participat la încălcarea drepturilor omului ale lui Navalnîi, la pedeapsa crudă și, în cele din urmă, la moartea sa".

"Împreună cu partenerii săi, Canada va menține presiunea asupra guvernului rus pentru a efectua o anchetă completă și transparentă asupra morții lui Navalnîi", a declarat ministrul de externe Mélanie Joly.

După moartea lui Aleksei Navalnîi, un critic înverșunat al lui Vladimir Putin, guvernul Justin Trudeau l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în Canada pentru a "cere o anchetă completă și transparentă" asupra decesului său.

Opozantul rus a murit pe 16 februarie în circumstanțe neclare într-o colonie penală din Arctica, unde ispășea o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru "extremism". El avea 47 de ani.

Familia lui, prietenii săi și mulți lideri occidentali l-au acuzat pe liderul de la Kremlin că este "responsabil" pentru "uciderea" lui, ceea ce Kremlinul respinge cu fermitate.

Președintele rus, care în ultimele zile a avertizat Occidentul împotriva unei "amenințări reale" de război nuclear în cazul unei escaladări a conflictului din Ucraina, încă nu a comentat moartea principalului său adversar, al cărui nume nu-l pronunță niciodată.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate