Noi măsuri drastice împotriva fumatului

Noi măsuri drastice împotriva fumatului
Noi măsuri drastice împotriva fumatului
Se schimbă regulile pentru persoanele consumatoare de tutun. Oamenii care fumează în locurile nepermise riscă amenzi de la 100 până la 10.000 de lei.
Persoanele fizice care fumează în toate spațiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, riscă amenzi de la 100 de lei la 500 de lei. Amendament face parte dintr-un proiect ce vizează prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, adoptat luni de Senat.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost iniţiată de deputaţii PSD, susţinuţi de un senator USR, potrivit Agerpres.
"Se interzice pentru elevii din toate unităţile de învăţământ fumatul, precum şi utilizarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului", prevede un amendament admis la comisia de specialitate.
În cazul persoanelor juridice, amenda este de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile, dacă nu se respectă o serie de prevederi din lege, modificări la proiectul de act normativ, adoptate de Comisia juridică.
"Se interzice comercializarea prin automate a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului; se interzice vânzarea tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani; se interzice vânzarea prin dispozitive de tipul easybox/locker a tuturor categoriilor de produse care conţin tutun, a ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice şi a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului", se arată în propunerea legislativă.
Pentru o nouă contravenţie, persoanele juridice vor fi amendate cu 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii. Potrivit iniţiatorului, propunerea a apărut ca urmare a nevoii de a reduce expunerea minorilor la produsele ce le pot afecta sănătatea, cum ar fi tutunul.
Sursa: Tabu.RO
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











