NICUŞOR DAN, DE ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL: "TRICOLORUL RĂMÂNE LIANTUL CARE NE UNEŞTE, ORIUNDE NE-AM AFLA"

NICUŞOR DAN, DE ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL: "TRICOLORUL RĂMÂNE LIANTUL CARE NE UNEŞTE, ORIUNDE NE-AM AFLA"
"Arborarea tricolorului ne încarcă mereu cu bucurie şi emoţie"
Nicuşor Dan a transmis, joi, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în care afirmă că tricolorul rămâne „liantul care ne uneşte, oriunde ne-am afla”. Preşedintele a mai declarat că în această zi le este adus un omagiu celor care au apărat cu preţul vieţii acest simbol.
„Ziua Drapelului Naţional ne oferă un bun prilej de reflecţie asupra simbolurilor care definesc identitatea noastră ca stat. Alături de Stemă şi Imn, Drapelul a fost prezent în toate momentele cruciale ale construcţiei României moderne, de la câştigarea independenţei şi până la consolidarea democraţiei.
Aducem astăzi un omagiu celor care au apărat cu preţul vieţii acest simbol, militarii căzuţi în luptă, veteranii de război, precum şi cei care au acţionat în teatrele de operaţii. Sub Drapel, România şi-a întărit locul în NATO şi Uniunea Europeană.
Sacrificiile eroilor din Decembrie 1989 ne-au redat libertatea, iar Drapelul Naţional este astăzi arborat alături de cele ale altor state care împărtăşesc aceleaşi valori, principii şi idealuri”, a transmis Nicușor Dan, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Nicușor Dan: România contribuie semnificativ la securitatea europeană şi euroatlantică
De asemenea, Nicușir Dan a precizat că România este un pivot de stabilitate şi contribuie semnificativ la securitatea europeană şi euroatlantică, într-o perioadă dificilă pentru întreaga Europă, potrivit Agerpres.
Președintele a subliniat că România, un aliat de încredere în cadrul NATO, menţine o postură solidă şi relevantă în Uniunea Europeană şi aprofundează Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii.
„Forţa naţiunii române, atât în plan intern, cât şi extern, este dată de solidaritatea noastră în jurul valorilor democratice, exprimată şi prin simbolurile naţionale.
Drapelul rămâne liantul care ne uneşte, oriunde ne-am afla, iar arborarea Tricolorului ne încarcă mereu cu bucurie şi emoţie. La mulţi ani Tricolorului nostru! La mulţi ani, România!”, conchide şeful statului.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Palatul Cotroceni va fi iluminat joi seară în culorile Tricolorului cu prilejul Zilei Drapelului Naţional.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 19:13 - Un tânăr a folosit contul soției timp de 2 ani și a înșelat un bărbat cu 13.000 de euro
- 18:27 - Caz șocant în Constanța: o fetiță a murit în ambulanță după ce i s-a făcut rău acasă
- 17:48 - Escaladare majoră: Trump dă ordin Marinei SUA să lovească navele suspecte din Strâmtoarea Ormuz
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News













