Municipiul Sebeș a depus proiectele pentru construirea a două baze sportive

Tenis Arini foto
Echipa de consultați ai primarului Dorin Nistor, a depus vineri, 28 iunie 2019, la Compania Națională de Investiții (CNI), două proiecte care vizează construirea unor baze sportive de tip 1 și de tip 2 pe raza municipiului Sebeș.
Baza sportivă de tip 1 va fi realizată pe terenul "Pielaru" unde, pe o suprafață totală de 31.000 mp, va fi construit un teren sportiv pentru fotbal cu dimensiuni omologate UEFA și FRF, de dimensiunile 105 m x 68 m, cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori. De asemenea, se va construi un teren sportiv de mici dimensiuni (20 m x 40 m) care va fi folosit pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis. Vor fi construite o clădire pentru vestiare și o clădire administrativă și va fi amenajată o parcare pentru autovehicule și autocar.
Baza sportivă de tip 2 va fi realizată în incinta Parcului Arini unde, pe o suprafață de 5.000 mp, va fi construit un teren sportiv de mici dimensiuni (20 m x 40 m) care va fi folosit pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis. Vor fi construite, de asemenea, o clădire pentru vestiare, o clădire administrativă și va fi amenajată o parcare pentru autovehicule.
Municipiul Sebeș și localitățile aparținătoare (Petrești, Lancrăm, Răhău) nu beneficiază de o bază sportivă corespunzătoare. Această stare de fapt determină lipsa de motivație a tinerilor și elevilor către activitățile sportive, precum și la imposibilitatea desfășurării lecțiilor de educație fizică și sport de către elevii ai căror școli nu dețin terenuri sau săli de sport.
Citește și:
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
- 19:01 - Informații controversate prezentate de Cristian Rizea despre Felix Rache
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











