Mobilizare de forțe în minivacanța de 1 decembrie. Efective mărite de jandarmi, polițiști și pompieri
Aproximativ 5.000 de pompieri vor fi mobilizați zilnic, în minivacanța de 1 Decembrie, pentru a asigura o intervenție rapidă și eficientă în cazul situațiilor de urgență care pot apărea la nivel național.
„Pentru gestionarea solicitărilor primite din partea cetățenilor, vor fi disponibile peste 3.600 de mijloace tehnice, dintre care aproape 950 de echipaje de stingere, 125 autospeciale de descarcerare, 300 ambulanțe SMURD de prim ajutor, 31 de unități de terapie intensivă mobilă, zece ambulanțe de terapie intensivă mobilă dedicate nou-născuților și 74 autospeciale pentru transportul personalului și al victimelor multiple", a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În contextul creșterii numărului de persoane care aleg să-și petreacă timpul liber în zonele turistice, IGSU reamintește importanța respectării regulilor de prevenire a incendiilor.
„O vacanță în siguranță începe cu câteva gesturi simple: solicitarea informațiilor privind dotările unității de cazare cu mijloace de apărare împotriva incendiilor (stingătoare), consultarea planului de evacuare afișat în camere și identificarea traseelor de evacuare. Totodată, este esențial ca orice neregulă observată, fie că vorbim despre căi de evacuare blocate, materiale combustibile amplasate necorespunzător sau defecțiuni ale instalațiilor electrice, să fie semnalată imediat personalului de la recepție. Respectarea interdicției de a fuma și utilizarea responsabilă a focului deschis rămân măsuri obligatorii pentru prevenirea unor evenimente nedorite", a subliniat IGSU.
De asemenea, aproximativ 3.500 de polițiști de frontieră vor acționa, zilnic, în punctele de trecere și în zona de competență pentru a asigura un control eficient și operativ, precum și un climat de siguranță pentru persoanele care tranzitează granițele țării în perioada minivacanței prilejuite de Ziua Națională.
„La frontiera externă, respectiv la granița cu Ucraina, Moldova și Serbia, a fost suplimentat numărul polițiștilor de frontieră care își desfășoară activitatea în cabinele de control și verifică documentele de călătorie. De asemenea, unde se va impune, vor fi suplimentate arterele de control, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră. Măsuri de suplimentare a personalului și a arterelor de control au fost dispuse și pentru tranzitul camioanelor", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF)