Pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă, ISU Alba desfășoară lunar exerciții.
În scopul centralizării permanente a datelor privind starea de operativitate a echipamentelor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autorităților administrației publice locale, la nivel național au loc exerciții destinate verificării funcționării mijloacelor de alarmare a populației.În prima zi de miercuri a fiecărei luni, sunt acționate sirenele de alarmare publică existente în toate județele, în intervalul orar 10.00 -11.00.Smulările încep în această lună, miercuri, 07 noiembrie și vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), cât și a celor cu acționare locală.
- Alarma aeriană – se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele;
- Alarma la dezastre – se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele;
- Prealarma aeriană – se compune din 3 sunete a 32 de secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele;
Încetarea alarmei – se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute."
Rezultatele verificărilor vor fi centralizate la nivel județean și vor face obiectul unor analize în cadrul comitetelor județene pentru situații de urgență, în vederea îmbunătățirii modului de alarmare a populației în situații de protecție civilă.
Prin modul de acționare mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice.
" - a declarat Lt. Marescu-Dumitrescu Alina - purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Unirea al județului Alba.