Actualitate· 3 min citire

Membrii Federației CulturMedia nu vor participa la Noaptea Europeană a Muzeelor

Membrii Federaţiei CulturMedia nu vor participa la Noaptea Europeană a Muzeelor

Membrii Federaţiei CulturMedia nu vor participa la Noaptea Europeană a Muzeelor

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 23 apr. 2024, 14:46

Protest pe 18 mai, în Piața Victoriei

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia a anunțat, marți, că membrii săi nu vor participa la Noaptea Europeană a Muzeelor din cauza "tergiversării" măsurilor promise și a făcut apel la Rețeaua Națională a Muzeelor din România și la Asociația Managerilor din Muzee să se solidarizeze cu revendicările salariaților suspendând ediția din acest an a evenimentului.

"Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia și Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa informează membrii că Ordonanța de Urgență ce vizează remedierea discriminării morale și salariale la care au fost supuși salariații din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice nu a fost adoptată în conformitate cu acordul la care s-a ajuns ca urmare a negocierilor purtate cu reprezentanții Ministerului Culturii și ai Guvernului. Considerăm că actul normativ promis și neonorat arată imaginea unui ministru care nu poate lupta pentru o justă reparație materială și morală, pentru un sector profesional ignorat, uitat și minimalizat de toate guvernările, în ciuda complexității, importanței strategice și utilității publice a domeniului", a transmis organizația.

Federația îndeamnă la solidaritate, invitând toți lucrătorii muzeelor și bibliotecilor să participe la un protest organizat pe 18 mai în Piața Victoriei.

"Pe cale de consecință, Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor în semn de protest împotriva tergiversării măsurilor promise. Acestea urmau să repună angajații muzeelor și bibliotecilor în rândul salariaților respectați de către autoritățile statului - promisiune neonorată. Ca atare, Federația îndeamnă la solidaritate, invitând toți lucrătorii muzeelor și bibliotecilor să se alăture și să participe la protestul organizat pe data de 18 mai, ora 17,00, în Piața Victoriei!! Lipsa de solidaritate înseamnă marginalizare, excludere, izolare, sărăcie! Facem apel la Rețeaua Națională a Muzeelor din România și la Asociația Managerilor din Muzee să se solidarizeze cu revendicările salariaților în vederea suspendării în România a ediției din acest an a Nopții Europene a Muzeelor!", îndeamnă federația sindicală.

Potrivit acesteia, "orice presiune sau forțare a angajaților de a presta activități profesionale în zilele de sărbătoare legală sau după orele de program, exercitată sub orice formă, va fi considerată un abuz" și, în consecință, se vor utiliza mijloacele legale de sesizare a autorităților competente, în vederea sancționării.

"Solicităm din nou Guvernului României să dispună în regim de urgență măsurile juste pentru eliminarea discriminării create, precizând că impactul financiar este mic și se raportează la un număr de maximum 8.000 de salariați!", a mai transmis sindicatul. AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate