"Medicii din România, indiferent de specializare, nu sunt nici respectați, nici plătiți"
Guvernul neglijează medicii de familie și de ambulator, din cauza diminuării bugetului alocat de CNAS. Este declarația făcută de Nicu Ștefănuță, un europarlamentar independent care a vorbit despre situația actuală din sistemul medical din România.
În declarația sa, el a notat faptul că medicii din România, indiferent de specializare, nu sunt nici respectați, nici plătiți. Astfel că s-a ajuns la situația ca, în prezent, peste 400 de medici să fie plecați în țări din Europa și să profeseze acolo, unde munca lor este respectată.
De altfel, conform europarlamentarului, în peste 400 de localități din mediul rural nu există niciun medic și asta doar din cauza subfinanțării și a condițiilor pe care le impune statul.
"Medicii din România, indiferent de specializare, nu sunt nici respectați, nici plătiți. Peste 4000 medici de familie au plecat în alte țări din Europa, fiind nevoiți să profeseze acolo unde activitatea lor este respectată. În peste 400 de localități din mediul rural, nu există niciun medic și asta, doar din cauza finanțării insuficiente și a condițiilor pe care le impune statul. Guvernul trebuie să respecte sistemul medical, altfel riscăm să ne plece toți medicii din țară. Așa că, cer Guvernului să revizuiască urgent bugetul, inclusiv folosirea banilor europeni, altfel riscăm o catastrofă în plin sezon de viroze și alte probleme medicale", spune Nicu Ștefănuță.