Material lemnos transportat ilegal cu o remorcă neînmatriculată

lemne
Un bărbat din comuna Lupșa a fost oprit pe DN 75 de polițiștii din Baia de Arieș. Se pare că acesta transporta ilegal material lemnos cu o remorcă neînmatriculată.
La data de 28 august 2019, în jurul orei 15.00, polițiștii din Baia de Arieș în timp ce acționau împreună cu polițiștii din Lupșa, pe DN 75, au oprit, pentru control, un tractor care transporta, cu o remorcă, material lemnos și era condus de un bărbat de 43 de ani, din comuna Lupșa.În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu a putut prezenta documente legale de proveniență și transport, pentru cei 3,3 metri cubi de material lemnos transportat, iar remorca cu care era transportat acesta nu este înmatriculată în circulație.Bărbatul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile Legii 171/2010 privind constatarea și stabilirea contravențiilor silvice, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.Totodată, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 10:57 - Sorin Grindeanu, atac dur după datele INS: „Te culci sănătos și te trezești mort”
- 10:34 - Descoperire spectaculoasă cu ajutorul AI! Un tânăr a rezolvat o problemă de matematică veche de 60 de ani folosind ChatGPT
- 09:53 - Tragedie cumplită în Vrancea! Doi tineri au murit carbonizați după ce o mașină a intrat într-un cap de pod și a luat foc
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News














