Actualitate· 9 min citire

Mai multe posturi vacante la instituțiile publice din județul Alba

Mai multe posturi vacante la instituțiile publice din județul Alba

Mai multe posturi vacante la instituțiile publice din județul Alba

Scris de Sergiu Badarau Publicat: 24 ian. 2022, 16:20

Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Mai multe posturi sunt vacante în această perioadă în instituții publice din județul Alba. Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d) are capacitate deplină de exercițiu;

e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

ALBA IULIA

Colegiul Economic „Dionisie Pop-Marțian” Alba Iulia

– secretar șef (studii superioare)

Condiții: studii superioare (științe economice, științe administrative, management, științe juridice, birotică și secretariat) de lungă durată absolvite cu diplomă (Ciclul I + Ciclul II Bologna pentru absolvenții sistemului Bologna sau echivalentă celor două cicluri pentru candidații care au absolvit anterior sistemului Bologna); vechime în muncă: minimum 9 ani; abilități foarte bune de operare pe calculator și de utilizare a softurilor specifice activităților din învățământ: EDUSAL, REVISAL, SIIIR; noțiuni de comunicare în relații publice; disponibilitate la timp de lucru prelungit; constituie avantaj experiența într-o unitate de învățământ.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 1 februarie 2022, ora 15.00

Concurs: 9 februarie 2022, ora 09.00 – proba scrisă; 11 februarie 2022, ora 09.00 – proba practică; 15 februarie 2022, ora 09.00 – proba interviu.

Relații suplimentare, la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”, cu sediul în Alba Iulia, str. Octavian Goga nr. 11, județul Alba, telefon: 0258/811.468.

Consiliul Județean Alba

– consilier, gradul profesional debutant, Direcția amenajarea teritoriului și urbanism – Compartimentului amenajarea teritoriului, urbanism

Condiții:

  • candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute la art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: arhitectură, urbanism sau construcții;

  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: -.

– consilier, gradul profesional asistent, Direcția amenajarea teritoriului și urbanism – Compartimentului autorizare, disciplina în construcții, cadastru, GIS

Condiții:

  • candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute la art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

  • studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: arhitectură, urbanism sau construcții;

  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 1 an.

Dosarele de înscriere se depun la sediul autorității, Biroul resurse umane, în perioada 18.01-07.02.2022, inclusiv, de luni până joi între orele 8.00-16.00 și vineri între orele 8.00-13.30, și trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele documente:

a) formularul de înscriere;

b) curriculum vitae, modelul comun european;

c) copia actului de identitate;

d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor și altor documente care atestă efectuarea unor specializări și perfecționări;

e) copie a diplomei de master în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, după caz, în situația în care diploma de absolvire sau de licență a candidatului nu este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educației naționale nr. 1/2011;

f) copia carnetului de muncă și a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcției sau pentru exercitarea profesiei;

g) copia adeverinței care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;

h) cazierul judiciar;

i) declarația pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverința care să ateste lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.

Proba scrisă: 17 februarie 2022, ora 10.00 la sala de ședințe a Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba (Alba Iulia, b-dul 1 Decembrie 1918, nr. 68 – redactarea unei lucrări

Interviul: se va susține în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. Se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidaților

Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia

– îngrijitor

Condiții: studii generale, medii; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: nu se solicită.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 28 ianuarie 2022 – 2 februarie 2022

Concurs: 8 februarie 2022, ora 12.00 – proba practică; 10 februarie 2022, ora 12.00 – proba interviu.

Relații suplimentare, la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu nr. 143, județul Alba, telefon: 0258/816.065, mobil: 0721/295.568, e-mail: [email protected]

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 Alba lulia

– îngrijitor grupă învățământ preșcolar

Condiții: studii generale sau medii; vechime: minimum 5 ani; cursuri de igienă absolvite sau dovada înscrierii la curs; abilități, calități și aptitudini necesare: persoană serioasă, stabilă emoțional, responsabilitate și corectitudine; să cunoască și să poată identifica materialele de curățenie de bază, necesare în activitatea de curățenie; să aibă deprinderi practice specifice activității de curățenie.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 27 ianuarie 2022

Concurs: 4 februarie 2022, ora 09.00 – proba scrisă; 4 februarie 2022, ora 10.00 – proba practică.

Relații suplimentare, la sediul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13, Str. Energiei nr. 21, Alba lulia, județul Alba și la telefon 0731/308.643, 0786.349.807.

SEBEȘ

Liceul German din Sebeș

– îngrijitor (0,5 normă)

Condiții: studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită; domiciliul stabil în localitatea Lancrăm, municipiul Sebeș.

Concurs: 9 ferbruarie 2022, ora 09.00 – proba scrisă; 11 ferbruarie 2022, ora 9.00 – proba practică; 16 ferbruarie 2022, ora 9.00 – proba interviu

Relații suplimentare, la sediul Liceului German din Sebeș, str. Ștefan cel Mare nr. 1, telefon: 0371/348.884.

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

– inspector de specialitate, grad IA, la Compartimentul bibliotecă

Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență și de masterat; cunoașterea cel puțin a unei limbi străine de circulație internațională (dovedită prin certificat de competențe lingvistice sau diplomă universitară); cursuri/specializări în domeniul biblioteconomiei (dovedite prin diplomă/certificat de absolvire); minimum 7 ani vechime în muncă.

Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 4 februarie 2022, ora 16.00

Concurs: 17 februarie 2022. ora 10.00  proba scrisă; 23 februarie 2022, ora 10.00 – proba interviu.

Relații suplimentare, la sediul Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, bd. Lucian Blaga nr. 45, telefon 0372/930.929, în intervalul orar 09.00-15.00

CUGIR

Primăria Orașului Cugir

– inspector de specialitate, gradul I, în cadrul Serviciului public de gospodărire locală a orașului Cugir – Biroul financiar-contabil, personal, administrativ, achiziții publice, juridic

Condiții: studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalente. în unul din următoarele domenii de licență: agronomie – specializările agricultură, științele solului, protecția plantelor și inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală specializarea inginerie și managementul afacerilor agricole; vechime în specialitatea studiilor și în muncă – minimum 3 ani.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 31 ianuarie 2022, ora 16.00

Concurs: 9 februarie 2022, ora 11.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.

Relații suplimentare, la sediul Primăriei Orașului Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, telefon 0258/751.001, interior 115.

ABRUD

Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud

– director medical

Condiții: absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină; confirmați cel puțin ca medic specialist; minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.

Concurs: 21 februarie 2022, ora 10.00 – test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului; 23 februarie 2022 – susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului; 25 februarie 2022 – interviul de selecție

– director financiar-contabil

Condiții: absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic; cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor.

Concurs: 21 februarie 2022, ora 10.00 – test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului; 23 februarie 2022 – susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul’de activitate al postului; 25 februarie 2022 – interviul de selecție.

Relații suplimentare, pe siteul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud, Str. Republicii nr. 13, telefon 0258/780.614, interior 34.

Liceul „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud

– administrator patrimoniu

Condiții: studii superioare; vechime în muncă – 5 ani.

Termenul limită de depunere a dosarelor: 26 ianuarie 2022, ora 15.00

Concurs: 3 februarie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 7 februarie 2022, ora 10.00 – proba interviu.

relații suplimentare detaliate se pot obține la sediul Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud, str. Republicii nr. 18, telefon: 0258/780.623.

Alte localități

Școala Gimnazială Petrești

– secretar

Condiții: studii superioare; vechime în muncă – 3 ani; cunoștințe operare PC (MS Office, SIIIR, BD, Internet).

Concurs: 10 februarie 2022, ora 9.00 – proba scrisă; 14 februarie 2022, ora 9.00 – proba practică; 16 februarie 2022, ora 9.00 – proba interviu.

Relații suplimentare la Școala Gimnazială Petrești, cu sediul în Petrești, str. Mihai Viteazu nr. 3, telefon: 0258/743.112.

Școala Gimnazială Mirăslău

– secretar (0,5 normă)

Condiții: studii superioare cu licență; vechime specifică postului minimum 3 ani; cunoștințe de operare pe calculator (Word, Excel, poșta electronică etc.).

Termenul limită de depunere a dosarelor: 3 februarie 2022, ora 15.00

Concurs: 11 februarie 2022, ora 9.00 – proba scrisă; 14 februarie 2022, ora 9.00 – proba practică; 15 februarie 2022, ora 9:00 – proba interviu.

Relații suplimentare, la Școala Gimnazială Mirăslău, cu sediul în comuna Mirăslău, Str. Principală nr. 29, telefon 0258/879.042, fax 0258/879.042, e-mail: [email protected].

Școala Gimnazială Vadu Moților

– administrator financiar – Compartiment Contabilitate

Condiții: studii superioare; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: peste 10 ani.

Concurs: 31 ianuarie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 1 februarie 2022, ora 10.00 – proba interviu.

Relații suplimentare, la Școala Gimnazială Vadu Moților, str. Centru nr. 2, telefon: 0258/785.016.


Sursa: Realitatea de Alba

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate