Lovitură în dosarul fraților Tate: instanța ridică toate restricțiile impuse, inclusiv controlul judiciar

Frații Tate
Instanța a decis definitiv revocarea măsurii controlului judiciar în cazul fraților Andrew și Tristan Tate, după ce a admis plângerea formulată de avocații acestora.
Judecătorii au concluzionat că menținerea restricțiilor nu mai este justificată, dispunând astfel ridicarea tuturor obligațiilor impuse anterior.
Reprezentanții celor doi au transmis că hotărârea vine în continuarea unei decizii anterioare importante, când rechizitoriul a fost respins din cauza unor nereguli de procedură și probleme legate de administrarea probelor.
"Această decizie vine în continuarea unui moment juridic esențial anterior, când rechizitoriul a fost respins din cauza unor vicii grave de procedură și a unor probleme în administrarea probelor.
Hotărârea de astăzi consolidează această evoluție, întărind ideea că dosarul, așa cum a fost construit de acuzare, a fost compromis fundamental încă de la început", se arată în comunicatul emis de frații Tate.
În urma acestei decizii, Andrew și Tristan Tate nu mai sunt supuși niciunei măsuri preventive. Avocatul coordonator al apărării, Eugene Vidineac, susține că soluția confirmă poziția exprimată constant de echipa juridică.
"Această decizie confirmă ceea ce am susținut constant încă de la început. Dosarul a fost construit pe proceduri profund viciate și pe probe discutabile.
Respingerea anterioară a rechizitoriului nu a fost un incident izolat, ci reflectă probleme sistemice în modul în care a fost gestionată această cauză.
Hotărârea de astăzi restabilește un principiu fundamental: libertatea nu poate fi restrânsă fără temei juridic solid. După aproape patru ani, instanțele încep să corecteze ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată", a declarat acesta. De asemenea, instanța a stabilit ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului.
Citește și:
- 19:33 - Mircea Lucescu, în stare critică după infarct. Medicii iau în calcul o inimă artificială
- 18:42 - Israel lovește cel mai mare complex petrochimic din Iran. Teheranul respinge condiții-cheie din planul de pace
- 17:53 - Donald Trump refuză invitația României la Summitul B9 de la București. Ce mesaj a transmis președintele american
- 16:50 - Tensiuni după incidentul TurkStream: Serbia respinge acuzațiile lui Orbán privind implicarea Ucrainei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











