Vicepremierul Kelemen Hunor consideră că actuala criză politică este una "minoră" față de criza care va fi generată de creșterea prețurilor la energie. Kelemen crede că "matematic" moțiunea ar putea fi votată, dar susține ideea refacerii coaliției cu USR PLUS.
Vicepremierul Kelemen Hunor consideră că actuala criză politică este una "minoră" față de criza care va fi generată de creșterea prețurilor la energie. Kelemen crede că "matematic" moțiunea ar putea fi votată, dar susține ideea refacerii coaliției cu USR PLUS.
"Este o situație delicată, să nu spun gravă, dar este delicată. (...) Criza politică, până la urmă, față de criza ce ne așteaptă în această iarnă la prețul energiei electrice și la gaze, este o criză minoră. Guvernul actual, indiferent câte moțiuni de cenzură se depun, trebuie să găsească o soluție foarte rapid, în două săptămâni, pentru această situație care ne așteaptă și asta este prima noastră preocupare în Guvern. Chiar astăzi am avut discuții și cu premierul și cu ceilalți colegi. Sigur, după moțiunea de cenzură vom vedea ce se va întâmpla, dar și lipsa majorității, criza guvernamentală trebuie rezolvată”, a afirmat Kelemen Hunor, marți seară, la Digi 24, potrivit news.ro.
Kelemen a susținut că, din punct de vedere matematic, moțiunea de cenzură are șanse de a fi votată.
"Dacă adunăm matematic ce are PSD-ul, cei care au depus moțiunea - și dacă au depus sigur că o să meargă, că nu o să se facă de râs la vot -, cei care au anunțat că vor susține orice moțiune - ok, mai lipsesc doi, trei, patru după alegerile interne care sunt în desfășurare, nu ajung toți -, cei de la AUR nu știu ce or să facă, dar probabil că la cum au zis Jos guvernul condus de Cîțu, teoretic are șanse să treacă această moțiune de cenzură, dar până când nu se numără voturile nu avem de unde să știm”, a declarat Kelemen Hunor.
Vicepremierul a precizat că Guvernul continuă să lucreze, iar săptămâna viitoare va avea loc o ședință de Guvern înainte de votul privind moțiunea de cenzură.
Kelemen Hunor consideră că "prima opțiune și prima posibilitate" este refacerea coaliției cu USR PLUS după congresul din acest partid. Kelemen crede că Dan Barna a "greșit, el nu trebuia să-l depășească pe colegul Cioloș pe dreapta: ieșirea de la guvernare".
"Nu poți să pui pe partenerul tău într-o situație total fără ieșire, să spui: fără Cîțu, fără Cîțu. Nu merge această variantă, pentru că nici PNL-ul nu are de ales. Aici trebuie să mai lași din orgolii și din supărări personale și să te uiți ce urmează și care e așteptarea oamenilor”, a mai afirmat liderul UDMR.
Conform vicepremierului, fără susținere parlamentară "nu există o guvernare eficientă pe termen mediu, pe termen lung”.
Președintele UDMR nu crede că PSD dorește în acest moment alegeri anticipate.
Vicepremierul a mai afirmat că susține ideea adoptării înainte de votul privind moțiunea de cenzură a unei Ordonanțe de Urgență care să reglementeze susținerea de la buget a unei părți din facturile la energie, iarna aceasta.
Sursa: Realitatea Din UDMR