Un incident a avut loc la Spitalul Județean de Urgență din Tulcea, unde un pacient în vârstă de 59 de ani a atacat două asistente și un brancardier în timpul administrării unui tratament injectabil, potrivit informațiilor transmise de IPJ Tulcea.
Incident la Spitalul Județean Tulcea: un pacient a agresat două asistente și un brancardier
Reprezentanții Poliției au precizat că bărbatul a devenit violent în momentul în care personalul medical îi aplica tratamentul, lovind cadrele medicale aflate în salon și adresând injurii celor prezenți.
„Au fost agresate două asistente și un brancardier”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea, Ionela Herdea.
În urma incidentului, pacientul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 3.000 de lei, conform Legii 61/1991 privind ordinea publică, și este cercetat penal pentru lovirea personalului medical aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.
Bărbatul rămâne internat sub tratament și urmează să fie supus unei evaluări medicale de specialitate. "În cauză sunt efectuate cercetări în scopul clarificării situației de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea unor cadre medicale aflate în exercitarea atribuțiilor, conform Legii 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății acesta fiind de asemenea sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 61/1991, urmând a fi supus unui consult medical specializat",se arată în comunicatul IPJ.