Gruparea de hackeri amenință că, dacă românul nu este eliberat în 48 de ore, va „distruge” România, Marea Britanie și Moldova
Gruparea de hackeri susține că această persoană nu are nimic de a face cu Killnet și amenință că, dacă românul nu este eliberat în 48 de ore, va „distruge” România, Marea Britanie și Moldova, potrivit unui mesaj postat pe rețeaua Telegram.
„Fac apel la Guvernul României! Această persoană nu are nimic de a face cu Killnet! A fost unul dintre membrii grupului de pe Telegram. Cum le poți spune oamenilor că un tip ne-a ajutat în aceste atacuri? E atât de stupid. Aveați nevoie de cineva care să poarte vina pentru colapsul României. Lăsați omul în pace. Dacă susține Rusia, asta nu înseamnă că e un infractor.
Dacă nu este eliberat în 48 de ore, o să distrug România, Marea Britanie și Moldova. Voi distruge întreaga voastră structură informatică și chiar Ministerul Sănătății. Toate ventilatoarele vor fi atacate. Numai atunci veți începe să vă dați seama că ați făcut o greșeală. Eliberați-l pe Ioan Feher”, este mesajul postat de hakeri.
Sursa: Realitatea de Bucuresti