Gabriel Chifu prezent la Târgul de Carte Alba Transilvana de la Alba Iulia

Gabriel-Chifu
Sala de evenimente a Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia va găzdui vineri, 7 iunie 2019, începând cu ora 17:30, lansarea volumului de poezie elegia timpului. un an de poezie (9 decembrie 2016-8 decembrie 2017).
Poezia din acest volum semnat de Gabriel Chifu este una confesivă, curgând, din poem în poem, firesc, natural, fără ascunzișuri de unde și sentimentul de puritate și curățenie lirică prin reflecție.
Intrarea la acest eveniment ca și la toate celelalte evenimente ale Târgului de Carte Alba Transilvana este liberă.
Târgul de Carte Alba Transilvana este organizat de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
Poetul și prozatorul Gabriel Chifu s-a născut la 22 martie 1954, în orașul Calafat. A absolvit Colegiul Carol I din Craiova (clasa specială de matematică) în 1973 și Facultatea de Electrotehnică, Secția Automatizări și Calculatoare, din același oraș, în 1979.
Între anii 1985 și 2009 a lucrat la revista „Ramuri“ din Craiova, ca redactor, până în 1991 și apoi ca redactor-șef, până în 2009 inclusiv.
Între 2005 și 2009 a fost Secretar al Uniunii Scriitorilor din România și membru în Comitetul Director, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1980.
Actualmente, este vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România și director executiv la revista „România literară“.
A publicat în majoritatea revistelor literare din țară și în antologii și reviste din Anglia, Franța, China, Italia, Serbia, Grecia, Statele Unite, Haiti, Belgia, Cehia, Israel și altele. I-au fost traduse două volume de versuri în engleză și maghiară.
A primit de mai multe ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România: pentru debut (Sălaș în inimă, în 1976); pentru roman (Maratonul învinșilor, în 1997) și pentru poezie în două rânduri (La marginea lui Dumnezeu, în 1998 și Însemnări din ținutul misterios, în 2011). A mai primit: Premiul Filialei Craiova a U.S.R. (în 1983 și 1994); Premiul de Haiku al Comunei Literare Vârșeț-Serbia (1987); Premiul de Poezie al C.C. al U.T.C. (pentru volumul Lamura), premiul I pentru poezie al revistei „Amfiteatru“ (1975), Premiul revistei „Luceafărul“ (1976), Premiul revistei „Convorbiri Literare“ (2000), Premiul revistei „Tomis“ (2001), Premiul revistei „Poesis“ (2003); Premiul de excelență „Laurențiu Ulici“ al Fundației „Luceafărul“ (2004); Premiul de Poezie „Virgil Mazilescu“ (2010), Premiul de Excelență „Radu G. Țeposu“, acordat de Filiala Pitești a U.S.R. (2010). A câștigat prima ediție a Turnirului de Poezie (Premiul „Cununa de Lauri de la Muntele Olimp“, 2011).
Pentru cartea Punct și de la capăt a primit Premiul de Proză al revistei „Convorbiri literare“ – 2014, Premiul „Cel mai bun roman al anului 2013-2014“, acordat de juriul Colocviului Național de Proză (Alba Iulia, 2014) și Premiul CARTEA ANULUI 2014, acordat la prima ediție a FestLit Cluj. A fost distins de Președinția României cu titlul Meritul Cultural în grad de comandor.
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News


























