O lege necesară protecției elevilor, care să nu aibă ”tentații” în proximitatea unităților de învățământ și a locurilor de joacă.
O lege necesară protecției elevilor, care să nu aibă ”tentații” în proximitatea unităților de învățământ și a locurilor de joacă.
După adoptarea proiectului de lege de către Senat, urmează votul decisiv din Camera Deputaților.
Senatorul PSD Radu Oprea a declarat, în plen, că grupul parlamentar social-democrat va vota acest proiect, ”o inițiativă bună care dorește într-adevăr să îndepărteze păcănelele din drumul copiilor”, menționând că își dorește o lege funcțională care să ajute tinerii și în special victimele acestei dependențe.
Unul dintre amendamentele bune care au fost făcute astăzi este acela de a scoate aparatele de joc din baruri și din cafenele, acolo unde tânărul poate intra, mai ales într-o zonă de cafenea unde, dacă cumva este și alcoolul prin preajmă, cu certitudine ideea de a juca devine și mai presantă.
Și acesta este un lucru bun că am reușit să scoatem din alte zone decât din sălile de jocuri de noroc astfel de aparate care într-adevăr creează mari probleme multora dintre familiile din România, atât copiilor, dar și părinților”, a punctat Oprea, conform Agerpres.
Inițiatoarea proiectului, liberala Alina Gorghiu, președinte interimar al Senatului, s-a referit la principala prevedere din proiect, prin care spațiile destinate jocurilor de noroc sunt interzise pe o distanță de 300 de metri față de școli și locuri de joacă.
Senatorul USR Sebastian Cernic: ”Propunerea legislativă pentru interzicerea păcănelelor în preajma elevilor este probabil cea mai importantă inițiativă legislativă la care lucrăm pentru protejarea vieții și a viitorului copiilor noștri.
Trebuie să punem stop, este o necesitate să curățăm de tentații și de minciuni drumul spre școală sau spre locul de joacă al copiilor noștri. În acest sens, USR a propus să nu mai existe săli de jocuri de noroc pe o distanță de 300 de metri în jurul locurilor de joacă pentru minori, a școlilor, a grădinițelor și locurilor de joacă.”
Conform edupedu.ro, proiectul a fost votat de toate grupurile parlamentare din Senat.