Noile cazuri au apărut în Constanta, Timis, Baia Mare, Suceava, Gorj, Prahova și Alba
"Apar, din păcate, probleme tocmai din cauza unei anumite lipse de responsabilitate, pentru că la cei care apar acum în școli - cazuri de îmbolnăviri - infectarea s-a produs în urmă cu ceva timp, ținând seama de perioada de incubație. Caz în care un pic mai multă atenție la trimiterea elevilor în colectivitate. Este o recomandare foarte puternică, pentru că știm de la cei cu competență că riscul de a avea situații grave printre elevi din fericire este mic și foarte mic, însă riscul de transmitere către cei din familii care pot avea vulnerabilități este un risc foarte important", a spus ministrul.
Potrivit acestuia, școlile sunt monitorizate "atent" în această perioadă. "Din păcate, apar situații de cazuri confirmate în rândul elevilor, în rândul profesorilor. Trebuie să veghem la respectarea prevederilor din ordinul de ministru, pentru că prevenirea riscului de îmbolnăvire este chiar prioritar. Nu, lucrurile nu scapă de sub control. Din punctul de vedere al pandemiei vorbesc - nu scapă de sub control. În primele două zile, situația a fost mult mai bună. Acum încep să apară deși", a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Primele informațiile legate de apariția unor cazuri de infectare cu COVID-19 în școlile din Capitală au apărut, astăzi, încă de la primele ore ale dimineții. Vorbim despre un elev de la Școala "Sfântul Andrei" din Sectorul 6. Ulterior, alți trei elevi și un profesor, toți de la școli din sectorul 4 al Capitalei, au fost testați pozitiv COVID.
Lucrurile nu stau deloc bine nici în țară. Din contră, astăzi au fost anunțate și primele cazuri de infectare cu noul coronavirus la un elev și un profesor de la unități de învățământ din județul Dolj.
Nu mai departe de ziua de ieri, 11 elevi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, din Breaza, au fost confirmați pozitiv cu Covid-19, iar pentru alți patru elevi rezultatele au fost incerte. Elevii au fost testați duminică, 7 februarie, atunci când s-au întros la unitatea de învățământ pentru a începe cursurile Semestrului II al anului școlar 2020-2021, iar rezultatele testelor au venit luni seara.