Efectele secetei, devastatoare în România. Suprafaţa afectată se apropie de 1,1 milioane hectare

Efectele secetei, devastatoare în România. Suprafaţa afectată se apropie de 1,1 milioane hectare
Suprafaţa totală afectată de secetă comunicată până luni este de 1.089.272 hectare, în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Suprafaţa totală afectată de secetă comunicată până luni este de 1.089.272 hectare, în 37 de judeţe şi municipiul Bucureşti, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Principalele culturi de toamnă afectate de secetă sunt cele de grâu, triticale - 189.339 ha, orz, orzoaică, ovăz, secară - 30.698 ha şi rapiţă - 26.805 ha.
Culturile de primăvară cele mai afectate sunt porumb - 482.287 ha, floarea soarelui - 242.223 ha, soia - 39.473 ha şi plante furajere - 46.164 ha.
Au raportat culturi afectate de secetă judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
Potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea, documentele privind constatarea pagubelor din teren se depun până pe 15 noiembrie 2022, urmând ca ulterior să fie analizate posibilităţile de sprijin.
„Până pe 15 noiembrie ei trebuie să depună documentele respective din care să rezulte care este suprafaţa (afectată de secetă n.r.) şi în ce grad de afectare. Nu fac acum niciun fel de estimare. Aştept să se încheie aceste procese de constatare a pagubelor din teren. După 15 noiembrie se încheie acest proces de evaluare foarte laborios şi extrem de greoi din punct de vedere al constatării la faţa locului, pentru că sunt suprafeţe diverse, la distanţe diferite, în parcele diferite, la producători diferiţi, iar această activitate se va concretiza în întocmirea proceselor verbale şi în momentul în care se încheie vom calcula şi vom analiza care sunt posibilităţile şi cum vom putea interveni în acest sens", a precizat Petre Daea, în data de 8 octombrie.
Ministrul a subliniat că sprijinul financiar va trebui notificat la Comisia Europeană, pentru că este considerat ajutor de stat.
„Vom vedea despre ce este vorba la timpul potrivit. Banii vor fi daţi după ce se încheie aceste procese de constatare, după 15 noiembrie", a spus el.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










