Actualitate· 2 min citire

Dusan Uhrin Jr, după retrogradarea cu Dinamo: „Sunt foarte trist și dezamăgit, e o situație incredibilă”

Dusan Uhrin Jr, după retrogradarea cu Dinamo: „Sunt foarte trist şi dezamăgit, e o situaţie incredibilă”

Dusan Uhrin Jr, după retrogradarea cu Dinamo: „Sunt foarte trist şi dezamăgit, e o situaţie incredibilă”

Realitatea de Alba
Scris de Realitatea de Alba Publicat: 30 mai 2022, 08:34

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Dusan Uhrin Jr, a declarat, duminică seara, după ce formația sa a retrogradat în Liga a II-a, că situația este una incredibilă, precizând că este foarte trist și dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat.

Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Dusan Uhrin Jr, a declarat, duminică seara, după ce formația sa a retrogradat în Liga a II-a, că situația este una incredibilă, precizând că este foarte trist și dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat.

“Este o situație incredibilă... Sunt foarte trist și dezamăgit, am crezut că vom reuși să trecem cu bine de acest baraj și Dinamo va rămâne în Liga I. Cred că acum conducerea clubului trebuie să se gândească la viitorul lui Dinamo. Pentru că atunci când într-un an schimbi 55 de jucători și 4 antrenori și câștigi doar 5 meciuri din 30 e aproape imposibil să te gândești la viitor. Pentru mine a fost o perioadă foarte dificilă, am încercat să fac tot ceea ce am știut mai bine. Îmi pare sincer rău pentru suporterii dinamoviști. Este mult prea puțin să înscrii un singur gol în această dublă manșă cu Universitatea Cluj, este imposibil. Acum sunt foarte trist și nu pot face o analiză... sincer, acum nu știu ce aș fi putut schimba în aceste meciuri pentru a obține salvarea de la retrogradare”, a afirmat Uhrin Jr la postul Digisport, conform Agerpres.

“Nu sunt mândru că am retrogradat, dar nici nu regret că am venit la Dinamo. Asta pentru că mi-am dorit să ajut Dinamo. Nu știam cu adevărat care e situația aici, însă voiam să ajut, îmi pare rău că nu am reușit. Nu vreau să vorbesc eu despre vina mea, să îi lăsăm pe alții să comenteze aceste lucruri. Pot să spun însă că și eu sunt vinovat. Atmosfera în vestiar este foarte neplăcută acum, toți suntem triști”, a menționat antrenorul.

Dusan Uhrin Jr a precizat că nu mai are contract cu clubul Dinamo și că nimeni din conducere nu a discutat cu el despre prelungire în ultima perioadă.

“Nu știu care e viitorul lui Dinamo. Nu cred că aceasta este o întrebare pentru mine. Am antrenat 25 de ani și niciodată nu am fost într-o situație ca aici. Eu nu mai am contract cu Dinamo. Nimeni nu a discutat cu mine despre prelungirea contractului, ce se întâmplă dacă rămânem sau nu în Liga I”, a precizat tehnicianul ceh.

Dinamo București a retrogradat pentru prima oară în istoria sa din Liga I de fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, 1-1 (1-1), duminică seara, pe teren propriu, în manșa a doua a barajului pentru menținere/promovare.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate