Doi tineri au ajuns în arest acuzați de furt

Doi tineri au ajuns în arest acuzați de furt
Polițiștii din Aiud au identificat doi tineri care sunt bănuiți că ar fi sustras catalizatorul unui autoturism. Cu ocazia percheziției efectuate la locuința unuia dintre ei, a fost găsită o carte de identitate care pare a fi falsă.
Polițiștii din Aiud au identificat doi tineri care sunt bănuiți că ar fi sustras catalizatorul unui autoturism. Cu ocazia percheziției efectuate la locuința unuia dintre ei, a fost găsită o carte de identitate care pare a fi falsă.
La data de 17 august 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Aiud au identificat doi tineri, de 21 și 24 de ani, primul din Aiud, iar de de-al doilea din Alba Iulia, ca și persoane bănuite de săvârșirea unui furt, faptă sesizată poliției, la data de 31 iulie 2021, de către un cetățean din Aiud.
Din cercetări a rezultat că, în noaptea de 30/31 iulie 2021, cei doi tineri ar fi sustras catalizatorul, în valoare de 3.200 de lei, de pe un autoturism parcat pe o stradă din municipiul Aiud.
Pentru obținerea de probe, polițiștii din Aiud, sprijiniți de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au percheziționat domiciliul tânărului din Aiud. Cu această ocazie, a fost găsită și o carte de identitate, pe numele unei persoane în vârstă de 37 de ani, dar cu fotografia tânărului din Aiud, motiv pentru care polițiștii s-au sesizat și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de furt a fost recuperat integral și restituit persoanei păgubite.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi tineri.
Sursa: Realitatea de Alba
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











