Banii din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), un avans de 3,9 miliarde de euro, vor veni în luna decembrie, a anunțat, miercuri, Dan Vîlceanu, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Banii din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), un avans de 3,9 miliarde de euro, vor veni în luna decembrie, a anunțat, miercuri, Dan Vîlceanu, ministrul propus pentru preluarea portofoliului Investițiilor și Proiectelor Europene.
"Banii din PNRR vor veni în luna decembrie. Este vorba de 3,9 miliarde de euro, care reprezintă avans din PNRR. Mai avem de adoptat Ordonața de Urgență privind fluxurile financiare, iar în ceea ce privește partea de granturi am aprobat deja un memorandum. Mai avem de adoptat un memorandum pe partea de împrumuturi, dar nu am emoții că nu vor intra acești bani. Singura problemă așa cum am spus și în cadrul audierilor este că trebuie decis modul în care cheltuielile din acest avans sunt înregistrate în contabilitate", a precizat Vîlceanu, la finalul dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, după ce a primit aviz favorabil pentru portofoliul de la MIPE, scrie agerpres.ro.
Întrebat dacă se vor putea face modificări pe PNRR, el a răspuns: "Până în 2023 nu se pot face nici măcar ajustări". "Aș vrea să subliniez încă o dată că nu vorbim despre modificarea PNRR ci despre ajustările la această etapă, care se vor întâmpla în 2023", a transmis Vîlceanu.
În ceea ce privește introducerea unei taxe pe poluare, prevăzută atât în PNRR, dar și în programul de guvernare, ministrul propus pentru portofoliul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a răspuns reprezentanților presei că nu este nimic stabilit în legătură cu această taxă, adăugând că "mai degrabă trebuie să gândim acel mecanism: "poluatorul plătește". "Avem nevoie de schimbări legislative ca să putem trage acești bani și să aducem la bun sfârșit acest PNRR și foarte multe dintre ele se vor întâmpla în Parlament", a adăugat el.
De asemenea, întrebat și despre măsura de majorarea unor impozitelor locale, decizie pe care o pot lua în prezent autoritățile locale, Vîlceanu a afirmat că în PNRR este prevăzută o schimbare a modului de evaluare a clădirilor. "Indiferent dacă ai o clădire în centrul Bucureștiului sau în centrul unei localități mai mici din țară, acea valoare pentru clădiri similare este aceeași. Este anormal, pentru că o clădire din centrul Bucureștiului este mult mai valoroasă și are o valoare mult mai mare. Și aici putem face ajustări și să fie luată în considerare valoarea de piață a clădirii, pentru că locul unde este așezată clădirea respectivă contează foarte mult când stabilești valoarea. (...) Impozitele le stabilește autoritatea locală, doar modul în care este evaluată clădirea se schimbă. Dacă va crește valoarea unei clădiri din București, poți rămâne la același impozit cu condiția ca autoritatea locală să micșoreze cota de impozit. Are posibilitatea asta", a adăugat Dan Vâlceanu.
Sursa: Realitatea Din PNL