Cum se manifestă infecția cu OMICRON la vaccinații COVID-19 - simptome diferite față de nevaccinați

Cum se manifestă infecția cu OMICRON la vaccinații COVID-19 - simptome diferite față de nevaccinați
Simptomele par să înceapă mai devreme la infectarea cu Omicron
Varianta Omicron se manifestă diferit în cazul persoanelor vaccinate COVID-19. Simptomele comune observate odată cu varianta Delta, cum ar fi dificultăți de respirație, febră și pierderea mirosului nu mai sunt valabile în infecția cu Omicron. Mai frecvente au devenit simptomele asemănătoare răcelii, inclusiv curgerea nasului, durerea în gât și strănutul persistent, alături de durerea de cap și tusea, în special la persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19.
Principala concluzie la care s-a ajuns este că Omicron produce simptome care seamănă mult mai mult cu o răceală obișnuită, în special la persoanele care au fost vaccinate, și mai puține simptome sistemice generale, cum ar fi greață, dureri musculare, diaree și erupții cutanate. Multe din aceste simptome sunt comune pentru multe infecții virale, iar pierderea mai distinctă a mirosului sau gustului este mai puțin frecventă la Omicron.
Principalele simptome observate în cazul vaccinaților infectați cu varianta Omicron au fost identificate cu ajutorul studiului aplicaţiei ZOE COVID, create de epidemiologul și cercetătorul britanic Tom Spector, în Marea Britanie. Prin aplicație sunt colectate zilnic date despre simptomele oamenilor, starea după infectare și vaccinare.
„Cele 480 de milioane de rapoarte transmise prin intermediul aplicaţiei studiului au arătat că, pe măsură ce virusul a evoluat, la fel a fost şi cu simptomele pe care le provoacă. În 2020, a devenit rapid clar că versiunile originale şi Alpha ale coronavirusului au provocat trei simptome foarte comune – tuse, febră şi pierderea mirosului – precum şi cel puţin alte 20. Acestea au inclus oboseală, dureri de cap, dificultăți de respirație, dureri musculare și probleme gastrointestinale, precum și fenomene mai neobișnuite, cum ar fi erupții cutanate sau „limba COVID””, a declarat Tom Spector.
Simptomele par să înceapă mai devreme la infectarea cu Omicron, la aproximativ trei zile, față de cel puțin cinci zile la Delta.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 14:24 - Lovit și lăsat fără 20.000 de lei după un câștig la păcănele! Cum a fost jefuit un bărbat pe străzile din Cluj
- 13:56 - A fost găsit băieţelul de 5 ani dat dispărut în Sibiu. Alexandru a fost căutat timp de trei zile - VIDEO
- 13:47 - Cristi Chivu, moment special înaintea finalei Cupei cu Lazio! Mesaj impresionant în fața președintelui Italiei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News













