Cum reușește un director PSD să facă din ciubucuri 100.000 de EURO ?

100.000 euro
Dacă până acum nu am intrat în detalii care ar putea afecta anchetele oamenilor legii în dosarele în care este vizat directorul Direcției Silvice Alba, este timpul să dezvăluim o serie de aspecte care ar putea declanșa o anchetă reală asupra domnului Gheorghe Dan Boariu dar și a altor angajați ai DS Alba.
Puțini știu că directorul Gheorghe Dan Boariu are o viață secretă destul de agitată și prosperă. De la mese cu personaje de cel mai înalt nivel și până a sume extravagante de bani pentru care suntem siguri că un funcționar Romsilva, nu ar putea avea vreo justificare.Surse din cadrul ANI au precizat că Boariu a fost găsit în stare de incompatibilitate fiind în același timp și director la Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Valea Târnavelor- Jidvei care gestionează Fondul de Vânătoare 28 Jidvei, încălcând astfel legea 188/1999, privind statutul funcționarilor publici.
Faptul că în Romsilva, afacerile merg ca pe roate o dovedește declarația de avere a directorului Gheorghe Dan Boariu. Acesta a reușit din mai 2018 până în iunie 2019, pe lângă rotunjirea conturilor, să adune fabuloasa sumă de 100.000 de euro pe care a împrumutat-o unui prieten.Una dintre marile afaceri care suge bugetul Romsilva este cea a drumurilor forestiere. Aici nu sunt respectate în proporție de peste 80 % devizele de lucru, materialele lipsind cu desăvârșire iar utilajele sunt plimbate doar pe hârtie.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










