Coșmarul pacienților de la ATI. Cel mai mare spital COVID, plin la Terapie Intensivă

Coșmarul pacienților de la ATI. Cel mai mare spital COVID, plin la Terapie Intensivă
Cei mai mulți dintre bolnavii care zac pe patul de spital sunt pacienți nevaccinați
Situația în spitalele din România este din nou dramatică. Valul patru al pandemiei pune din nou presiune pe secțiile de Terapie Intensivă, iar munca medicilor care încearcă să salveze cât mai multe vieți a devenit tot mai apăsătoare. De această dată, cei mai mulți dintre bolnavii care zac pe patul de spital sunt pacienți nevaccinați, potrivit Realitatea Plus.
Numărul mare de pacienţi în stare extrem de gravă, discuţiile emoționante cu rudele şi epuizarea îi apăsă teribil pe medicii care luptă în fiecare clipă cu virusul. După mai bine de un an și jumătate, cel mai mare spital Covid din țară, Institutul "Marius Nasta" este din nou plin.
Dacă la începutul verii sectia de Terapie Intensivă a spitalului nu avea niciun pacient, acum lucrurile stau cu totul diferit pentru că în fiecare zi mai mulți bolnavi Covid-19 au nevoie de oxigen și ajung să fie intubați în secția ATI.
”Ne-a surprins rapiditatea cu care secția s-a umplut, numărul de cazuri severe care ajung la spital. E ceva nou pentru ”Marius Nasta” dacă comparăm cu celelalte valuri de Covid”, a declarat managerul Institutului Național de Pneumoftiziologie, Beatrice Mahler.
Față de celelalte valuri ale pandemiei, de această dată tot mai mulți bolnavi ajung la spital pe ultima sută de metri. Și mai grav este că au ajuns în aceasta situație după ce au încercat să se trateze singuri acasă.
”Ajung foarte târziu, vin după ce observă că starea de sănătate nu se ameliorează, pacienți cu saturație 70 direct de la domiciliu.
Această stare extrem de severă de afectare aduce cu ea complicații greu de tratat și de echilibrat”, a mai spus Mahler.
De la debutul valului patru al pandemiei, Bucureștiul înregistrează cele mai multe cazuri noi zilnice de persoane infectate. Potrivit raportărilor, la nivelul țării, joi a fost a doua zi cu 1.400 de cazuri confirmate.
Urmăriți mai jos reportajul realizat în secțiile ATI Covid ale Spitalului "Marius Nasta" din Capitală de jurnaliștii Realitatea Plus Adrian Bujoaică și George Lontiș.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala
Citește și:
- 08:15 - Zi decisivă pentru Călin Georgescu în instanță: magistrații dau verdictul final pe controlul judiciar
- 20:48 - Interviu eveniment la Realitatea Plus. Emisarul SUA pentru Iran și Venezuela, analiză de ultimă oră despre criza globală, alături de Ana Maria Păcuraru
- 19:28 - Decizie de ultimă oră a magistraților de la Curtea de Apel: procesul lui Călin Georgescu poate începe. Decizia nu este definitivă
- 19:18 - Înfrângere definitivă pentru Gigi Becali și FCSB la CCR. Nu mai are căi de atac pentru a folosi numele Steaua București
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Alba și pe Google News











